Protest în Hristos
Autor: Nichifor Nicu
Album: Selectii
Categorie: Trezire si veghere
Protest în Hristos
autor: Nichifor Nicu
20/10/2023. ora: 11:30

Să n-amestecăm spectacolul cu harul,
Căci nu la asta ne-a chemat Hristos.
Atunci când răbdat-a tăcut El, calvarul,
A vrut să ne-nvețe trăirea-n frumos.

Noi n-am fost chemați să facem un șhow
Și nu actorie dorim, nici programe.
Noi vrem, ne dorim să-L simțim pe Erou
Cum pune El mâna pe-a noastre mari rane.

Suntem prea sătui de-atâtea programe
Ce nu au efect, nici impact în credință.
Suntem obosiți, chinuiți de o foame,
Căci vrem pe Hristos, s-avem biruință.

Păstrați-vă șhow-ul și manipularea,
N-avem nevoie, suntem prea sătui.
Noi cerem acum și vrem ca schimbarea,
Să facă simțită prezența Domnului.

Păstrați-vă lacrimile de fals crocodil,
Acelea n-ajută, n-aduc mântuirea.
Noi vrem și-L dorim pe Mielul umil,
Ce-aduse cu El în lume iubirea.

N-avem nevoie de-atâtea efecte,
Programe de fițe la scenele mari.
Simțim o nevoie de sfinte proiecte
Ce-aduc mântuirea și-esențele tari.

Nu vrem predicare, cântare-n figuri,
Vrem doar simplitate-n chemarea la El.
Căci cei care vin, flămândele guri,
Ei vor să se sature din Cerescul Sfânt Miel.

Slujirea, chemarea, se fac prin scriptură,
Nu printr-un șhow ce-atrage spre hău.
Hristos vrea smerenie, nu o tevatură,
Ce-aduce, crează în suflet mult rău.

Ne cheamă Hristos la sfânta lucrare,
Să mergem, dar, toți cu sufletul plin.
Să fim pregătiți, stând tari, în picoare,
Lucrând pentru cer, nu pentru fire, Amin!
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/258512/protest-in-hristos