Dacă anii vieții tale
Ți s-au scurs prea în zadar,
Peste plaiurile firii,
Atunci plânsul amintirii,
Ce-i într-adevăr amar,
Du-l la cruce, la Calvar.

Dar când anii vieții tale
Ți-au fost plini de-un sfânt folos,
Atunci nici singurătatea
Nu îți strică bunătatea
Ce ți-e dulce cu Hristos
Care din păcat te-a scos.

La nevoie face omul
Ce nici nu gândea că poate,
Dar când e zdrobit, el plânge.
Greu-i de-acela ce ajunge
Singur și lipsit de toate,
Fără prieten, fără frate.

Puțini cred în lumea asta
Starea omului zdrobit.
De aceea amărâtul
E disprețuit de-avutul,
Este prea puțin iubit
Pe acest bătrân pământ.

Trecătoarea slavă-a lumii
Cere mult și dă puțin.
Singur ești în bucurie,
Nu-s prea mulți ce vor s-o știe;
Singur, și-n eternul chin,
Nimeni nu-ți mai dă alin.

Slava veșnică cu drepții
Cere-un strop și dă o vecie.
Dup-o clipă de-ntristare
Și lacrimi care-s trecătoare,
E nesfârșita bucurie
Lângă Isus, Apa cea Vie.
Amin.
(Luni, 12 aprilie 2021)