Când lumea-i tristă …
Autor: Horia Costina
Album: Celor de Sus , cu dragoste
Categorie: Incurajare
Când lumea-i tristă …
Când lumea-i tristă, fără de-mpăcare,
Se vrea un panaceu de Liniştit!
Un Domn PreaBun dă Pace la oricare
Ȋi cere-un tratament deosebit,
Punând într-însul, încă şi-o pastilă
De Bunătate, Dragoste şi Dor!
Adaugă pe dânsa-un pic de Milă,
Cum face cu reţeta tuturor,
Și-aplică-apoi pe verso, o parafă
Ce are o Iertare-nscrisă-n ea!
Se prinde-apoi prescrierea-n agrafă,
Un Ȋnger fiind acel ce-o va preda!
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/258973/cand-lumea-i-trista