Când negrii nori ne amenință viața
Autor: Puiu Chibici
Album: fara album
Categorie: Diverse
Când negrii nori ne amenință viața
Și ne-mpresoară rece zi de zi
Tu fă-ne Doamne caldă dimineața
Și leagă-ne-n mănunchiul celor vii

Spulberă Tu c-o rază de iubire
Aceste neguri ce ne-ncearcă greu
Și-adu-ne cât mai grabnic izbăvire
Preasfânt și bun și mare Dumnezeu

Măcar o licărire de speranță
Un semn micuț să știm că ne veghezi
Că suntem ocrotiți și-n siguranță
Și gata ești oricând să ne salvezi

La Tine ni se-nalță rugăciunea
Căci Tu ești Dumnezeu care răspunzi
Tu ne cunoști oful și slăbiciunea
Și orice colț al inimii-l pătrunzi

La Tine au venit cei din vechime
Și David și profeții și-Avraam
Și le-ai făcut atunci atâta bine
Și adăpost le-ai fost din neam în neam

Când trecem prin necaz sau suferință
Și drumul pare prea anevoios
La Tine apelăm cu umilință
În Numele cel drag, Isus Hristos
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/259435/cand-negrii-nori-ne-ameninta-viata