Iubirea cea adevărată
Autor: Nicolae Moldoveanu
Album: Cantarile Harului - Volumul 6
Categorie: Diverse
1. Iubirea cea adevărată,
Isus, din Ființa Ta se toarce
/: și-i ca izvorul cel de munte:
'napoi nu se mai poate-ntoarce. :/
2. Ea curge veșnic înainte
și crește mare, tot mai mare,
/: cu cât se dăruie mai plină
și-i spornică în alergare. :/
3. Din Tine toarce Tu în mine
de-a pururi, firul fericirii,
/: iubirea care nu se-ntoarce
'napoi din drumul dăruirii. :/
4. Să pot cuprinde pe oricine
în râul dragostei din mine,
/: ce-n Tine-și are obârșia
și curge-ntruna tot spre Tine. :/
I: Cântările Harului, volumul 6, cântarea 38.
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/cantece/259467/iubirea-cea-adevarata