Motto: „Mintea care împrăştie lumină a avut parte mai mult de întuneric.” (V. Sevastre Ghican)

Mii şi mii de vânturi au trecut pe faţa mea,

Râzând şi plângând gându-mi le auzea…

Din ce în ce mai tare mă adun în rost,

Tot ce n-am trăit menit nu mi-a fost.

Pe ziua dată, azi construiesc un zid de stele

Ce să mă înconjoare când vin clipele grele;

Tot mai mult mă cheamă înspre a mă cunoaşte

Misterul din mine ce tot mai mult se naşte.

Chemată am fost eu înspre adânc întunecos

Unde se-nfiripă tărâmul lunecos…

La ce porţi de piatră am bătut în sete

Tu nu poţi ajunge şi poate te mâhneşte.

Sunt ce n-ai văzut când nici nu mă vedeai,

Aceeaşi într-o alta pe care n-o doreai…

Dar tot eu în alt timp sunt ce îţi doreşti

Priviri în trecut să vezi de mă găseşti…

Nu poţi să vezi ce n-ai văzut decât printr-o lumină

Cu rol să detaşeze inima goală de inima cea plină…

Priveşti a mă găsi, dar nu mă afli…deşi sunt,

Nu ţi-ai găsit vina şi-atunci orbeşti din vânt.

Atunci şi-acum tot eu…dar alta în chemare

Ţi-am fost o umbră de răspuns la a ta întrebare…

Răsar de nicăieri şoapte să îţi spună

Peste timpi şi ani fost-am vestea bună.

Se aprind în gânduri cioburi de chemări,

Renunţam la ele…dar, ale mele stări,

Mi-au adus înaltul ce tu nu poţi să-l ai

Pentru ce-ai ales…să ai şi să nu dai…

Cumva în iubire erai un premiant,

Însă lăcomia te-a încoronat savant…

Astăzi, un erou…cu comori de vânt

Şi suflet osândit veşnic în pământ.

Glasuri se-nălţară spre tine ca să ieşi

Din vârtejul care, cuprins cu cei aleşi

Nu te mai lupţi să-nvingi, să fii ce-ai fost creat

Glasuri le ignori şi uiţi ce-ai fost lăsat.

Aprig înspre tine vin să îţi răspund,

Este întrebarea ce o întrebi în gând…

Cum de nu m-auzi când vin să te salvez

Printr-o voce care aleg să mă-ncarnez?...