Ca râurile
Autor: Nicolae Moldoveanu
Album: Cantarile Harului - Volumul 5
Categorie: Diverse
1. Ca râurile-ajunse-n mare,
din orice parte-ar fi venit,
/: așa suntem, Isuse-n Tine,
uniți pe veci, desăvârșit. :/

R: În Tine una
pe totdeauna,
Isuse-n Tine una,
pe totdeauna,
ca Tu prin noi să fii slăvi

2. Ca boabele de grâu în pâine,
oricâte spice le-au plinit,
/: așa suntem În Pâinea Vieții,
uniți pe veci, desăvârșit. :/

3. Ca razele luminii-n soare
nainte de a fi țâșnit,
/: așa suntem în Tine, Doamne,
uniți pe veci, desăvârșit. :/

4. Ca sângele cu trupul una
ce ține viața fericit,
/: așa suntem în trupul tainic,
uniți pe veci, desăvârșit. :/

5. Tu ne-ai adus această stare,
prin prețul care L-ai plătit.
/: În Tine, pentru veci, Isuse,
suntem uniți desăvârșit. :/

I: Cântările Harului, volumul 5, cântarea 281.
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/cantece/259510/ca-raurile