Stau la pervaz, privesc în zare,
Miracol cum Tu Te numeşti…
O adiere îmi apare,
Primită-n vântul care eşti.
Un cer senin şi fără jale
Găsesc uitându-mă de-aici…
Cristal curat cu pietre rare
Se oglindeşte-n ochii mici.
De la fereastra mea îţi cânt
Vorbe ce vin în a mea minte,
Atât tânjesc ca să Te simt
Şi pentru asta nu-s cuvinte!...
Noaptea se lasă-ncet de sus
Şi se coboară peste lume,
De am vedea mult mai presus
De un amurg în al său nume.
Vântul mă mângâie uşor
Să simt că eşti şi mă asculţi…
De dragoste mă înfior,
Căci Te iubesc atât de mult!