Lacrimi
Autor: Miha Balta
Album: fara album
Categorie: Diverse
Lacrimi
Lacrimile curg în lume
Din diferite motive.
Unii plâng că vor mai multe
Alții că au prea puține.
Lacrimile sunt amare
Lacrimile sunt arșiță
Și obrazul arde tare
Atunci când vin din suferință.
Usucă inima de mamă
Atunci când fiul ei se pierde,
Fiindcă lumea îl îndeamnă
Să încerce tot ce vede.
Lacrimi si suspine sunt
În casa plină de jale
Atunci când cineva "s-a dus"
Și-alții cad în disperare.
Mai sunt lacrimi de duioșie
A acelora ce simt
Cu cei de pe-această glie
Când de greu scutiți nu sunt.
Lacrimi varsă cu durere
Și o soră, dar si-un frate,
Dacă sunt adevărați
Și cu tine trec prin toate.
Sunt lacrimi de întristare
Care dor că n-au cuvinte,
Pe suflet apasă tare
Și îți vin mereu în minte.
Sunt soții ce varsă lacrimi
Pentru că nu-s înțelese,
Altele nu-s mulțumite
Că n-au lucruri mai alese.
Sunt și soți care suspină,
Care-așteaptă o schimbare
În familii și în case
Ca să aibă sărbătoare.
Mai sunt și lacrimi de dor
După sufletele dragi,
Sunt din al dragostei fior
Când nu ști... doar plângi și taci.
Oricare ar fi motivul
Pentru care lacrimi curg,
Pe toate le vede Domnul
Când pe-obraz încet se scurg.
El totul analizează
Si toate le cântărește,
El în taină le păstrează
Și răspunsul pregătește.
Chiar și la acele lacrimi
Care nu se vad, deși...
Îți storc sufletul de vlagă
Și-s povara inimii.
Dumnezeu toate le vede,
Mângâiere pregătește,
Numai tu în El te-încrede,
Din toate te izbăvește.
Trebuie doar să înveți
Să ai credință și răbdare,
Când Domnul îți dă povețe
Tu să stai în ascultare.
Când raspunsul va veni
Mângâierea si dreptatea,
Atunci lacrimile-or fi
Fericirea dar și pacea.
Mai doresc puțin să spun
De lacrimi în rugăciune,
Sus la Domnul se adun
Si pe-al Sau cântar le pune.
Lacrimile de căință
Care frâng inima noastră
Și ne duc la pocăință
Ne fac viața mai frumoasă.
Mai curată, mai senină,
Mai deschisă către cer,
Asteptandu-l ca să vină
Pe mirele Emanuel.
Nu va temeți de nimic
Și să nu vă rușinați,
Lăsați lacrima să curgă
Chiar de sunteți între frați.
Domnul toate le notează
Și de el sunt numărate,
Peste toate el veghează,
Are răspuns pentru toate.
El trimite rezolvare,
El trimite ajutorul
La cel ce credință are
Ca Isus e Salvatorul.
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/259548/lacrimi