Sfârșit de vremuri azi trăim
Autor: Diana14
Album: fara album
Categorie: Diverse
Sfârșit de vremuri azi trăim,
Ce sunt atât de grele,
Cu lacrimi, jale, văi adânci,
Priviri spre soare... stele.

Cu alergări ce obosesc,
Ființe ațipite,
Suspine se aud ades,
În vise risipite.

Trăim azi clipe ce au fost,
Prin sfinte guri vestite,
În care sufletele vii,
Mereu sunt doar rănite.

Cu înălțimi care nu sunt,
Spre soare ridicate,
Sunt cele care doar cobor,
Ființele în noapte.

Trăim luptând să stea aprins,
O flacăr-a iubirii,
Să nu ne-abatem de pe-un drum,
Ce este-a nemuririi.

Pe el cântăm de bucurii,
Vărsăm lacrimi amare,
Dar nu ne-ndepărtăm pe drum,
De sfintele izvoare.

Sfârșitul veacului e-acum,
Sfârși-va alergarea,
Curând cu toții vom vedea,
Cum va desparte marea.

Într-un ceresc Ierusalim,
Vom fi toți împreună,
Sub adieri calde de vânt,
Curând trâmbița sună.

E capătul de suferinți,
Puțin ne mai desparte,
O judecată va veni,
În care-i doar dreptate.

Vom sta la masă cu cei sfinți,
Și cu al nostru Tată,
Nimic acolo n-ar putea,
Vre-o dat să ne despartă.
Amin
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/259668/sfarsit-de-vremuri-azi-traim