Fericit e-acela care, este el neprihănit,
Cel care întotdeauna, doar poruncile-a păzit,
Cel din inimă ce-nalță, laude spre cer mereu,
Cel care curată-și ține, calea către Dumnezeu.

Fericit e cine strânge-n inimă cuvântul sfânt,
Care nu păcătuiește, nici cu vorba nici în gând,
Binecuvântat fii Doamne, buzele ne-ai învățat,
Să vestească bunătatea, care ne-a înconjurat.

Cine nu uită cuvântul, este el un desfătat,
În orânduirea care, numai Domnul a lăsat,
Fericit e cine ochii, va deschide... va vedea,
Lucrurile minunate, cerul ce le poate-avea.

Cine cugetă întruna, în învățătura Sa,
Va fi-nviorat de harul, ce cuvântu-l poate da,
Va primi credincioșia, și-ndurarea lui Isus,
Cel care alege calea, adevărului de sus.

Fericit e cine ține, calea până la sfârșit,
Cine inima-și apleacă, spre cuvântul ce-i vestit,
Cine ochii își abate, de la ce-s deșertăciuni,
Cine nu-și deschide-o cale, în sclipire-acestei lumi.

Cine se îndepărtează, de păcat și de ce-i rău,
Împlinește-n a sa cale, voia doar lui Dumnezeu,
Va fi fericit în toate, alergarea-și va sfârși,
În a Domnului vecie, și în veci cu El va fi.

Dar și cel care suspină, are fericirea sa,
Căci el simte alinarea, Domnul ce o poate da,
Cine-și ține mai departe, pasul de un drum mai rău,
Va fi fericitul care, fericit e-n Dumnezeu.
Amin