Cerul, cel de îngeri plin
Autor: Florența Sărmășan
Album: Petale de lumină
Categorie: Laudă și închinare
Cerul, cel de îngeri plin


Din inimă eu Te laud
Cu putere, Tată-Ți cânt
Tu ești sfânt și mare faur
Ai făcut acest pământ

Cerul cel de îngeri plin
Tot Tu, Doamne l-ai făcut
În fața Ta mă închin
Și spre a Ta slavă cânt.

Zi de zi Tu ești cu mine
Și curaj îmi dai mereu,
De Tine-s ancorat bine
Fiindcă Tu, ești Tatăl meu!

Tu-mi ești scut de apărare
În lupta cu cel viclean
Tu ești cel plin de îndurare
De-s cu Tine, teamă n-am!

Vântul cu putere bate
Să răstoarne carul meu
Dar cu Tine pot răzbate
Drumul, oricât e de greu

Merg spre țintă, merg spre Tine
Așa cum m-ai învățat
Drumul cel drept Tu mi-l ține
Cu Tine, m-am aliat.

Cu al Tău braț mă cuprinde
Să fiu sigur, hotărât
Inima mi se aprinde
De dragul Tău, Domn iubit!

Fiindcă Tu, în viața mea
Ai pus pace și speranță
Tu îmi mângâi inima
Îmi dai în tot, siguranță

Pericole au pierit
Căci Tu ești la cârma mea
Răul, tot s-a risipit
Am parte de pacea Ta

Care e atât de dulce
Și atât de minunată
Care bucurii-mi aduce
Nădejdea c-oi fii odată

Sus, cu Tine-n veșnicie
Și cu acei care au plecat
Cu toți slavă să-Ți dăm Ție
Domnul, cel adevărat.

Amin

Câmpia Turzii, 7 noiembrie 2023
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/259801/cerul-cel-de-ingeri-plin