Când toate trec, doar Tu rămâi
Nădejdea noastră tare,
Şi-n însorite dimineţi,
Şi-n vremi de strâmtorare!

Tu ne vorbeşti şi eşti cu noi
Şi nu ne dai uitãrii,
Ci, sfinte mângâieri ne dai,
În zilele durerii.

Cât suntem noi de trecãtori,
Tu ştii atât de bine!
Şi-astfel, şi seara şi în zori,
Mereu ne chemi la Tine...

Cã vine ziua cea mai grea,
Pe care-o ştim cu toţii,
De mâna dreaptã, când ne-apuci,
Sã trecem pragul morţii.

Iar sufletul, se zbate greu
În praf, precum o minge;
Când şi nãdejdea ni s-a dus,
Şi glasul ni se stinge.

Când toate trec, doar Tu rămâi
Nădejdea noastră tare,
Şi-n însorite dimineţi,
Şi-n vremi de strâmtorare! ...