Începutul durerilor:
Autor: Doru Satmarean
Album: Poezii
Categorie: Diverse
Oare e începutul sau suntem deja în ele?
Multe au trecut, altele sunt, mai vin și altele
De războaie, foame și secetă lumea-i plină
De multe ori am zis: oare ce-o să mai vină?
Acum am văzut ce ciumă, ce plagă pe lume
Un virus din grupul Corona, adevărată minune
COVID 19. Ce nume straniu te înspăimântă
Bolnavi, bătrâni infectați mor la scurtă suferință.
O ciumă ce întreaga lume a înspăimântat
Luată pe nepregătite cu toată știința, ia blocat
Disperați doctorii îi caută leac de vindecare
La ce Dumnezeu lucră omul șanse puține are.
Să fie întreaga lume în izolație sau carantină
N-a fost de când e lumea așa, te înspăimântă
Lumea e plină de frică, de la mic la mare
Toți se pot infecta că-i din elită sau mulțime.
Virusul acesta nu face diferențe de niciun fel
Omul nu se poate proteja de nu-i Domnul cu el
Să se sisteze așa de multe activități n-a fost
Să stea toți oamenii izolați în case la adăpost.
Să se închidă restaurante, baruri și cafenele
Activități sportive, fabrici și magazine multe
Să-ți moară cei dragi și să nu poți participa,
La înmormântarea lor, se poate mai rău altceva?
Să-ți plângi pe cei dragi de la distanțe mari
Să nu-ți poți vizita părinți și invers, dureri mari
Lumea e în izolație, pe familii și comunități
E tare greu pentru oamenii liberi învățații.
Nu-i ceva nou pe lume că apare o ciumă
E nou pentru această generație ce există
Ciume multe sau perindat pe lumea mare
În țări sau continente dar nu în întreaga lume.
Că se vor întoarce mai mulți la Dumnezeu
Rămâne de văzut după ce va trece cel rău
Sau mai petrecut asemenea catastrofe
După ce-au trecut, oamenii fac ca înainte.
Biblia spune: sau mai întâmplat pe pământ,
Și oamenii ce-au făcut? au privit în sus și-au înjurat
Ce credeți că vor face și după Corona mulți?
Își vor continua viața, trăind obișnuit și destrăbălați.
Vor fi oamenii mai buni după ce trece ciuma?
Vor fi mai altruiști, compasionali, miloși de-acuma?
Numai Dumnezeu știe ce va fi, cât vor fi de marcați
Dar în egoismul uman vor fi ca altădată mulți.
Situație ca în război dar n-auzi o împușcătură
Auzi doar pe media știri îngrozitoare, ce ciumă
Cei mari încearcă să țină omenirea liniștită
Dând știri false să nu creeze panică multă.
Sisteme de învățământ și cele culturale,
Slujbe bisericești, toate-s cu restricții reale
Sau închis localuri de adunare, dar biserica,
Biserica nu este închisă, e liberă a se ruga.
E greu când oamenii stau la distanță răsfirați
Și se ocolesc unii pe alții că poate-s ciumați
Copii nu pot vizita părinții, nepoții pe bunicii
Mulțumită tehnici ne putem vedea și vorbi.
E greu pentru cei ce au strâns avere multă
Pentru cei tare legați de lumea asta, ce luptă
Pentru noi care râvnim la o patrie mai bună
Nu-i așa greu s-o lăsam pe asta părăsită.
Bărbați, în casele voastre e timpul vostru,
Să fiți preoți pentru familiile voastre, în Domnul
Conduceți-vă familia în rugăciune și cântare
Arătați familie datoria voastră da tată în iubire.
Dureri vor mai veni pentru cei ce vom rămâne
Câte nu știm, dar să fim credincioși până El vine
Pe cei rămași Îi va lua din necaz și durere
Și ne vom întâlni cu toții unde e doar bucurie.
Nu știm cât va mai dura, să fim în așteptare
Să ne rugăm plini de credință, să ne dea răbdare
Suferințe vor fi poate și mai grele ca acestea,
Ce le trăim și le vedem, venite ca năpasta.
Să se oprească ciuma, întoarceți-vă la Dumnezeu
S-a oprit și altă dată la glasul și ordinul Său
Învățați din istorie să n-o repetăm și noi
Făcând greșeli în vremuri de ciumă și război.
Oare ne va fi greu să lăsăm avutul în urmă?
Vom privi înapoi ca nevasta lui Lot, uimită
Casa și mașina pentru care am muncit greu
Ne va trage ceva în jos sau ținta e cerul Său?
Frați au plecat deja la El și alții vor mai pleca
I-au infectat virusul și pe alții îi va mai infecta
Suntem expuși și noi ca orice om pe lume
Dar dacă plecăm, omule unde pleci unde?
De n-ai gândit până acum, acum e timpul
Oricând, oriunde poate să te apuce virusul
Poate să scapi sau poate nu, e probabilitate
Asigură-te dacă pleci, Domnul să te-aștepte.
Necazul cel mare oare cât va fi de greu?
Dacă biserica îl va trece, dar oare tu și eu?
Dacă-L vom ajunge sau de nu vom fi răpiți
Dar sigur unii îl vor prinde, cu siguranță mulți.
Pe unii, Domnul și de-acolo Îi va scoate
Îi va mântui pentru El, El și-atunci poate
Să rămânem fraților plini de credință, Lui
De vom muri sau vom trai vom fi ai Domnului.
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/260256/inceputul-durerilor