O inimă curată
Autor: Doru Satmarean
Album: Poezii
Categorie: Diverse
Nimic nu-ți dă o satisfacție mai mare în viață
Și te mulțumește în sine că o inimă curată
Smerenia-i cea ce face ca inima să fie curată
Să fii tu cel care ești și să n-arăți altă față.

Cum putem să ne păstrăm inima curată
În aceste vremuri critice, în lumea depravată
Ferice de cei cu inima curată a spus Domnul
Când era cu ucenici pe munte întărindu-I moral.

O inimă curată cere Domnul oricărui credincios
N-are importanță slujba ce face pe față sau ascuns
Puțini își pot păstra inimă curată cum El cere,
Fără patimi și păcate și se feresc fugind de ele.

În vremuri ca acestea inima repede se schimbă
Din curat în murdar și degeaba conștiința strigă
Judecătorul suprem așezat în noi ne condamnă
Dar cel cuprins de patimi și păcat nu ia seamă.

Relativismul moral și religios pe mulți derutează
Le aduce în inimă îndoiala slăbindu-le credință,
Cum poate Creștinul să-și păstreze inima curată?
Citind Scriptura căci ea scrie metoda necesară.

Lăcomia de bani și cele materiale corup inima
Și o cuprinde minciuna, înșelătoria și necinstea
Lucruri murdare, contrare voinței lui Dumnezeu
Și sa terminat cu curăția de inimă, făcând ce-i rău.

Dacă iubim dreptatea și glasul conștiinței ascultăm
Vom reușim mai ușor inima curată să ne păstrăm
Cu o purtare cinstită și sinceră în ce vom face
Depunem mărturie bună pentru o viață de pace.

O viață dublă cu infidelitate, corupe inima curată
Și-n familie se întâmplă divorț, neînțelegeri, ceartă
Încercări prin necazuri și suferințe aduc deznădejde
Atunci multor credincioși inima curată le slăbește.

Nedreptatea ce credincioșilor se mai face în lume
Multor credincioși în inimă le aduc amărăciune
Dar mulți credincioși au fost și sunt martirizați
Dar și-au păstrat inima curată și-atunci, chinuiți.

Într-o lume ca aceasta, imorală, rea și dușmănoasă
Se face remarcată inima curată chiar neapreciată
Unde înșelătorie și minciuna sunt la loc de cinste
Inima curată găsește apreciere, e căutată frate.

Cei cu inima curată îl vor vedea pe Dumnezeu
Dumnezeu iubește curăția de inimă a omului Său
Trăirea unei vieții simple în smerenie ne va ajuta
Să ne păstrăm inima curată chiar de-i viața grea.

Din inimă ies toate rele ce omul face pe lume
Desfrânările și urâciunile, ce-aduc condamnare
Dar inima predată cu totul lui Isus e curată
Și va trece ușor atunci la marea judecată.
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/260262/o-inima-curata