Psalmul 4:1 – Răspunde-mi când strig, Dumnezeul neprihănirii mele, scoate-mă la loc larg când sunt la strâmtorare! Ai milă de mine, ascultă-mi rugăciunea!
David trăiește diferit în strâmtoare. El știe că aici lucrurile se schimbă radical. Trăirea nu poate fi la fel, ca în loc larg, deschis, ca atunci când cutreiera pășunile cu mioarele lui.
Strâmtoarea e un culoar îngust de apă, în general, între doi munți, dealuri. Aici, corăbiile încetinesc cursul. Pericolele sunt imense. Corăbierii cunosc riscurile strâmtorii. Aici se formează curenții oceanici, ce pot da naștere la vârtejuri. Ele pot sfărâma nava. Curenții diferiți ca direcții, putere și intensitate pot face din orice navă, o epavă, zdrobind-o de stânci. Viteza de înaintare a vasului trebuie colaborată cu puterea curenților. Căpitanii de vase pricepuți pot bine traversa o strâmtoare.
David cel viteaz se vede adesea în strâmtoare. Neștiutor. Nepregătit. Fără resurse sau cunoștințe. “Curenții” îl pot izbi și doborî fără nicio ezitare. De o parte și de alta sunt obstacole, ce fac strâmtoarea plină de pericole. El realizează că traiul acum nu mai depinde de el. Nici trecerea prin aceste ” strâmtori”. Viața nu e ușoară ca la loc larg unde răsunau clopoțeii oițelor lui. Imașul proaspăt îi lipsește.
Strâmtoarea poate fi sfârșitul lui. De aceea, David îi cere celui mai priceput Corăbier: “- Scoate-mă la loc larg, când sunt la strâmtoare!” Numai dibăcia lui Dumnezeu îl ocrotește acum. Numai puterea Lui de a gestiona curenții răutăcioși fac trecerea lină.
Poate crezi că te poți descurca în “strâmtoare”. Poate încă mai crezi. Nu uita, însă, că “strâmtoarea” poate ucide. Poate face din viața ta, țăndări!
Eu ca și David, știu că nu pot traversa nicio strâmtoare singură. Și la fel ca el, îi cer să mă treacă cu bine.
Ia uite Dumnezeu a și pus Mâna pe “cârma” mea! Să mă ducă la loc larg, plin de miresme și viață!