Au fost luați în ceruri!....
Autor: Emanuel Hasan
Album: D.D.P.
Categorie: Trezire si veghere
-Voi, cei care preziceți zadarnic o Răpire,
Lăsați visele slabe, veniți-vă în fire!
Preocupări mai bune pe lume nu aveți? ?
Să strecurați doar teama în oameni, asta vreți!
Eu nu cred în Răpire și nici în alte visuri,
Cred doar realitatea și cred și-n compromisuri!
-Drag frate, nu sunt vise, nici visuri, nici păreri:
Aproape e plecarea Bisericii la cer!
Se pune o-ntrebare: ești oare pregătit?
Dacă azi Domnul vine, vei fi și tu răpit? ...
-Ascultă, tot ce tu spui e goală teorie,
Poveste auzită chiar din copilărie!
Eu am alte concepții, și altcumva trăiesc,
Nu pot ca voi, sărmanii, așijderi să gândesc!
*
E ora două noaptea iar vântul s-a-ncleștat
În luptă furibundă cu un alt vânt turbat.
Sau cu mai multe vânturi în lupte tot mai grele
De parc-ar vrea să smulgă și norii de sub stele;
Și casele cu totul vor parcă a le smulge
Iar luna, sus, pe boltă, pare și ea a plânge...
Ale ei slabe raze și palide răzbat
Doar preț de scurte clipe peste-nfricatul sat.
Căci cerul e de smoală,
Cum n-a mai fost vreodată
S-au încleștat toți norii în luptă-nverșunată!
Și-n sat, mai vezi pe stradă doar o albă perdea
Prin noapte fluturândă de la furtuna grea...
Iar prin fereastra mică, rămasă-ntredeschisă,
Doar vânturile suflă cu o ură nestinsă!
Și fluieră năpraznic de parcă-n astă noapte,
Ar vrea să-nghită satul cu case-ntunecate! ...
De parcă-n astă noapte simt c-ar pierde ceva,
C-ar pierde, mai cu seamă, poate pe cineva!
O, da! Căci la clipeală, sclipesc albe veșminte
Țâșnind din casa mare spre plaiurile sfinte!
E mama și copiii care spre ceruri zboară
Lăsând în urmă bezna și lumea de ocară.
Sclipește-ntreaga zare de frați și de surori
Care la o clipită se 'nalță către nori!
Se scutură pământul, se mișcă-ntregul sat:
Se-aud țipete multe: "Vai, ce s-a întâmplat"? ?
În casa cea pompoasă cu o albă perdea
Ce fâlfâie în stradă, tot pâlpâie ceva...
Sunt becurile care se tot ard rând pe rând
Până ce mai rămâne un singur bec plăpând.
Din somn, brusc se trezește, speriat, omul bogat:
-De ce nu e lumină? ? Afar' ce s-a-ntâmplat?
Vecinii-i bat în poartă căutând pe-ai lor micuți;
E plin satul -se pare- de-atâția dispăruți!
Iar omul se-ngrozește, și-n casa-ntunecată
Plângând el se încinge în fugă disperată:
Oh, camerele-s goale, etajul e pustiu,
Iar vocea conștiinței îi spune: prea târziu!
Însă el totuși caută și-i strigă pe-ntuneric
Dar doar vântul se-aude prin geam urlând malefic;
Un fulger săgetează o clipă zarea-n noapte
Iar omul vede bine hăinuțe pe aproape;
Hăinuțele de noapte rămase pe un pat
Ca și cum copilașii s-ar fi îmbrățișat;
Iar lângă ei o haină de noapte mult mai mare
Ca semn că a lor mamă-i iubea atât de tare;
Atunci se prăbușește omul cel încrezut
Și înțelege bine de ce au dispărut;
Pe pat el se aruncă și ia hainele-n brațe
Plângând râuri de lacrimi, dar fără de speranțe...
-Oh, am rămas în urmă, în jale, pe pământ
Iar ei au fost în noapte răpiți în cerul sfânt!
Au fost luați în ceruri iar eu jos am rămas,
Numai ce-a fost Răpirea, pierdut-am sfântul ceas!
***
Citești aceste versuri sau poate le asculți:
Știi că de la Răpire rămâne-vor jos mulți?
Mai știi și că durerea va fi cu mult mai mare
Decât ce poți percepe din mica mea scrisoare?
Durere fără margini ca-ntr-un adânc pustiu
Va fi atunci în noapte, căci fi-va prea târziu!
De ce nu vii la Domnul și nu te pocăiești?
De ce nu-mbraci veșmântul de sfânt din slăvi cerești?
Întoarce-te la Domnul, întoarce-te de-ndată!
Cere-i foc în candelă și-o inimă curată!
Smerește-te sub mâna Celui crucificat
De vrei ca prin Răpire să fii la cer chemat!
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/260625/au-fost-luati-in-ceruri