1. Când strigă un nenorocit spre Dumnezeu,
Acel cu sufletul zdrobit, plângând mereu,
Domnul aude din înalt și-l ascultă,
Îl scapă din primejdie și-l apără.

R: Adesea trece prin deșert cărarea ta
Și nu găsești izvoare reci s-alini setea,
Iar arșița a-ngreunat pasul tău drept
Și noaptea frigul ți-a-nghețat sufletu-n piept,
Chiar dacă spinii te-au rănit, o, nu uita,
Ce dulce e balsamul Său pe rana ta,
Ce caldă-i mângâierea Lui pe-obrazul tău
Și pacea pe care-o găsești în Fiul Său!

2. Când strigă cel flămând, sărac, dup-ajutor,
Domnu-i dă hrană din belșug prin al Său corb,
Iar celui gol și dezbrăcat îi dă veștmânt,
Din pânză albă, in curat, haină de sfânt!

3. De multe ori ai fost înfrânt, dar ai tăcut,
Prietenul pe drum ți-a fost plânsul tău mut,
Te-ai încălzit c-o haină a speranței vii,
Că în curând pe nori, Isus, va reveni!