Un singur rost am
Autor: Nicolae Moldoveanu
Album: Cantarile Harului - Volumul 6
Categorie: Diverse
1. Un singur rost am pe pământ,
să Te înalț Isus pe Tine,
prin tot ce-mi dai, prin tot ce sunt,
ca toți să Te priceapă bine.
R: Isus, Isus ești Rostul meu,
ești Rostul meu, ești Rostul meu,
/: și azi și mâini și-n veci - mereu, :/
Isus, Isus, ești Rostul meu.
2. Și nici o clipă-n nici un loc
să nu-mi uit sfânta rânduire,
ci mai deplin și mai cu foc
să-nalț a Ta mărturisire.
3. Oricât mi s-ar împotrivi
și valuri și furtuni-nainte,
chemarea mea n-o vor opri,
ci Te voi înălța fierbinte.
4. Făgăduiesc și vreau să-mi țin
ce-am spus - dă-mi Tu mereu putere,
Cuvântul Tău să-l-nalț mai plin
și voia Ta să-mi fie vrere.
5. Un singur rost - nimic mai mult -
și vreau să mi-l cunosc mai bine,
să Te iubesc, să Te ascult,
să Te înalț, Isus, pe Tine.
I: Cântările Harului, volumul 6, cântarea 284.
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/cantece/260846/un-singur-rost-am