Rămâi cu noi!
Autor: Maria Luca
Album: clocot de cuvinte
Categorie: Zidire spirituala
Rămâi cu mine Doamne... Te rog rămâi cu noi
Căci ne-nconvoaie viaţa de grijuri şi nevoi
Şi teama greu ne-apasă... şi lacrimi multe curg
Căci vin mulţimi de zvonuri ce-n inimă pătrund
Şi n-avem unde Doamne de ele să fugim
Căci le vedem solia în jur dacă privim:
Sunt zvonuri de războaie ce sufletu-amărăşte
Şi sunt minciuni ascunse ce omul amăgeşte,
Cutremure şi focuri... e boală, suferinţă,
Durere şi-apăsare şi lipsă de credinţă
Şi printre ele toate iubirea rătăceşte
În timp ce lăcomia de-navuţiri tot creşte
Şi omul uită, uită să-nveţe să trăiască
Şi parcă nu mai ştie să ierte, să iubească
De-aceea azi fierbinte Te rog: Rămâi cu noi!
Atinge-ne Părinte căci suntem slabi şi goi...
Purtăm în suflet teamă şi-n inimi iarnă rece
Şi viaţa, ca un abur, prea iute se petrece
Şi iartă-ne de ruga ce a rămas nespusă,
De aripa ce-i frântă, de lacrima ascunsă...
Ne iartă că adesea fără să vrem greşim
Şi calea către ceruri adesea rătăcim
Şi totuşi zi de zi ne-ntoarcem către Tine
Căci nu e nimeni Doamne suspinul să ne-aline
Şi Te rugăm cu cerul, cu-a lacrimei şuvoi:
Rămâi cu noi Părinte! Te rog rămâi cu noi!
Vulcan-25-11-2023
Mary
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/261254/ramai-cu-noi