Iarna din noi
Autor: Maria Luca
Album: clocot de cuvinte
Categorie: Zidire spirituala
Câtă iarnă e afară... Câtă iarnă e în noi...
Fulgii ni s-au prins la tâmple cu al anilor șuvoi
Și, cu fiecare clipă care trece ne grăbim
Să pășim către niciunde și uităm să mai trăim...
Timpul nu ne mai ajunge... viața a e o alergare
După faimă și averi apoi trecem în uitare
Și în urmă ce rămâne? Vise, doruri, un cuvânt
Căci ce-i viața? Labirint e și e goană după vânt...
Câtă iarnă e afară... frigu-n suflet ne-a pătruns
Nimic nu ne mai convine și nimic nu ni-e de-ajuns
Și din zorii diminetii către mâine noi fugim
Și uităm ce-i un surâs și uităm să mai trăim...
Omule, oricine-ai fi, nu ai vrea să te oprești
Să privești un răsărit, să-nveți iarăși să zâmbești?
Iar de singur n-o poți face hai s-o facem amândoi
Căci e multă iarnă-afară și e multă iarnă-n noi!
Vulcan-28-11-2023
Mary
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/261596/iarna-din-noi