O predică buna!

Era o dată, un om din lume
Ce devenise credincios
Tot mergând la adunare
Găsise si el pe Hristos

Si adunarea-i fuse casă
Un timp îndelungat
Dar pe la sfârșitul vieții
De casa sfântă s-a lăsat

Atuncea pastorul văzu
Că a lui lipsă îl apasă
Se hotărâ si chiar făcu
O vizita, la el acasă

Ședeau tăcuți lângă cămin
Și-și beau ceaiu'-mpreună
Când, pastorul se aplecă
Și alesese un cărbune

Îl scoase afară din cămin
Și-l puse într-un loc ferit
Când se uitară după-un timp
Cărbunele s-a fost răcit

Într-un târziu se aplecă
Și ridicându-se pe loc
Luă cărbunele ce s-a răcit
Și-l aruncă din nou în foc

Atunci, cărbunele cel stins
Ce fuse aruncat la loc
Începu să strălucească
Si se aprinse iar în foc

Multumesc iubite frate
Ca ai venit cu min' să stai
Ne vom vedea, si-ti multumesc
Pentru predică si ceai. Amin!