Am înotat şi-înot şi-acum …
Autor: Horia Costina
Album: Celor de Sus , cu dragoste
Categorie: Slujire
Am înotat şi-înot şi-acum …

Am înotat şi-înot şi-acum,
O, Doamne, prin oceane!
Am încercat sfiosu-mi drum
Prin fantezii umane,

Oprindu-mă pe-un mic atol
Să-mi trag cumva suflarea!
Sunt obosit de-atât ocol?
Mi-e prea departe zarea?

Nu ştiu, dar simt că Malul Sfânt
Ȋmi e de-acum aproape!
Nu caut traiul pe Pământ,
Ci doar un Vis pe pleoape,

Ȋn care să plutesc spre Cer,
Acolo unde-i bine!
Mă du, deci, Doamne, prin Eter,
Ȋn Lumea Ta, la Tine,

Ca să-mi găsesc acolo leac
De faptele comise!
De-mi dai anume un hogeac
Cu-acoperiş de Vise,

Ți-oi mulţumi, cum am făcut
De-atâtea ori în Viaţă,
Și Ți-oi sluji, să-Ți văd născut,
Un zâmbet lin, pe Faţă!
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/261911/am-inotat-si-inot-si-acum