Inima mea
Autor: Florența Sărmășan
Album: Darul fără plată
Categorie: Slujire
Inima mea
Inima mea e zdrobită
Și mă plec în fața Ta
Mintea mea, e rătăcită
Bâjbâind, caut calea
Care la Tine mă duce
Dar mă rătăcesc mereu
Bucurie îmi aduce
Gândul că voi fi al Tău
Mă lupt cu propria-mi fire
Să mă schimb, alt om să fiu,
Mai bun și plin de simțire
Să nu umblu prin pustiu.
Mă lupt să răzbesc în toate
Doar cu ajutorul Tău,
Inima mea de azi bate
Pentru Tine, Domnul meu! .
Am primit învățătură
Din al Tău Cuvânt, Isus
La toate să am măsură
Să ajung la Tine, sus
Numai Tu m-ai îndrumat
Și-n necaz ai fost cu mine
Calea Ta mi-ai arătat
Să ajung la cer cu bine.
Zile multe am petrecut
În neștire, rătăcind,
Dar acum pasu-am făcut
Cu iubire, Doamne-Ți cânt
Numai Ție, bun Părinte
Căci Tu ești de partea mea
ȘI spre locurile sfinte
Îmi porți pașii, inima
Să înțeleg a Ta iubire
Jertfa de la Golgota
Prin Tine am mântuire
Viață la cer, voi avea!
Mult am plâns și m-am rugat
Să fiu Doamne credincios
Am postit, slavă Ți-am dat
Pentru jertfa Ta, Hristos
Pe care o prețuiesc
Și mă închin în fața Ta
Fiule sfânt, Domn ceresc
Fii slăvit, de-a pururea!
Amin
Câmpia Turzii, 30 noiembrie 2023
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/261927/inima-mea