An după an am văzut răsăritul şi apusul de soare
Ca un nou început.
Am privit în imensa şi multa vâltoare
Cum timpu-şi omoară şi clipă şi-avut.

În depărtare se-aude un zgomot
Frântură de piatră lovită de vânt.
E muzica dălţii, e piatra ce geme
ştiind că primeşte o nouă alură, o nouă menire,
Cu tot alt statut.

Şi muzica lină-mi pătrunde fiinţa
Şi-mi zguduie viaţa până-n temelii.
Căci piatra ce geme şi dalta ce cântă,
O odă-mi închină,
Şi-a vocii rugină s-o schimbe doreşte
În largi simfonii.

Un bloc de granit ce-l roade clipita
Un suflet diform, ca un plod fără chip.
E blocul de piatră în pieptu-mi de stâncă
Ce ţipă-n dureri,
Între-a fi şi-a nu fi!