Ziua Recunoștinței (Efeseni 5:20, 1 Tesaloniceni 5:18)
Autor: Simion Ioanas
Album: fara album
Categorie: Diverse

 

Ziua Recunoștinței (Efeseni 5:20,1 Tesaloniceni 5:18)
Un mic grup de separatiști englezi, care căutau cu disperare libertatea religioasă la începutul secolului al XVII-lea, în plină cenzură, au navigat pe apele periculoase și furtunoase ale Atlanticului de Nord la bordul unei nave, Mayflower, imposibil de mici și abia dacă erau în stare să navigheze.

Înainte de a debarca de pe Mayflower pentru a începe noua lor așezare în Lumea Nouă, aceștia au redactat un acord, „Acordul dintre coloniștii din New Plymouth”, cunoscut mai târziu sub numele de „Mayflower Compact”. Aceasta a fost prima încercare de a inaugura o guvernare autonomă în Lumea Nouă. Acesta a fost redactat de puritanii pelerini, refugiați din cauza persecuțiilor religioase severe din Anglia, în timpul regelui Iacob I.
În octombrie 1789, George Washington, șeful noului guvern federal recent înființat, a emis prima Proclamație prezidențială de Ziua Recunoștinței ca zi de mulțumire față de acea „ființă mare și glorioasă, care este Autorul binefăcător al tuturor lucrurilor bune care au fost, care sunt sau care vor fi.

Sărbătoarea primelor roade – בכורים Bikkurim – îl prefigurează pe Domnul Isus ca primul rod al învierii, apărut în ziua întâi a săptămânii de după Paștele evreiesc

Sărbătorită în ziua întâi a săptămânii, cea de după primul Sabat, după Paște, în timpul sărbătorii azimilor. Scopul sărbătorii era să dedice Domnului primele roade ale secerișului, consta într-un snop legănat de preot înaintea Domnului.

– prefigurează pe Domnul Isus ca primul rod al învierii

1 Cor 15:20. Dar acum, Hristos a înviat din morţi, pârga celor adormiţi. 21. Căci dacă moartea a venit prin om, tot prin om a venit şi învierea morţilor. 22. Şi, după cum toţi mor în Adam, tot aşa, toţi vor învia în Hristos; 23. dar fiecare la rândul cetei lui. Hristos este cel dintâi rod; apoi, la venirea Lui, cei ce sunt ai lui Hristos.

Efeseni 5:20 Mulţumiţi totdeauna lui Dumnezeu Tatăl, pentru toate lucrurile, în Numele Domnului nostru Isus Hristos.

1 Tesaloniceni 5:18 Mulţumiţi lui Dumnezeu pentru toate lucrurile; căci aceasta este voia lui Dumnezeu, în Hristos Isus, cu privire la voi.

 V. mulțumi. MULȚUMÍRE, mulțumiri, s. f. Acțiunea de a (se) mulțumi; exprimare a recunoștinței; răsplătire. ♦ Satisfacție, plăcere, bucurie, fericire, mulțumită; cuvânt, gest prin care se mulțumește (1) cuiva pentru ceva. [Var. : (reg.) mulțămíre s. f.]

Pe deoparte mulțumirea te îndeamnă la acțiunea de a mulțumi, de a răsplăti sau a recunoaște ce bine ai primit.

Pe de altă parte este o stare sau produce o stare de satisfacție, plăcere, bucurie

Ce repercusiuni are nemulțumirea?

1. Nemulțumirea aduce razvrătire împotriva lui Dumnezeu

Satan

Ezechiel 28:14 Erai un heruvim ocrotitor cu aripile întinse; te pusesem pe muntele cel sfânt al lui Dumnezeu, şi umblai prin mijlocul pietrelor scânteietoare.

Israel

Numeri 11:5 Ne aducem aminte de peştii pe care-i mâncam în Egipt şi care nu ne costau nimic, de castraveţi, de pepeni, de praz, de ceapă şi de usturoi.

Numeri 11:32-33 În tot timpul zilei aceleia şi toată noaptea şi toată ziua următoare, poporul s-a sculat şi a strâns prepeliţe; cel ce strânsese cel mai puţin avea zece omeri. Ei şi le-au întins în jurul taberei. Pe când carnea era încă în dinţii lor, fără să fie mestecată, Domnul S-a aprins de mânie împotriva poporului; şi Domnul a lovit poporul cu o urgie foarte mare.

2. Nemulțumirea aduce o stare de tensiune cu aproapele

Frații lui Iosif

Geneza 37:3-4 Israel iubea pe Iosif mai mult decât pe toţi ceilalţi fii ai săi, pentru că îl născuse la bătrâneţe; şi i-a făcut o haină pestriţă. Fraţii lui au văzut că tatăl lor îl iubea mai mult decât pe ei toţi şi au început să-l urască. Nu puteau să-i spună nicio vorbă prietenească.

Ghehazi

2 Imparati 5:20 Ghehazi, slujitorul lui Elisei, omul lui Dumnezeu, a zis în sine: „Iată că stăpânul meu a cruţat pe sirianul acela, Naaman, şi n-a primit din mâna lui ce adusese. Viu este Domnul, că voi alerga după el şi voi căpăta ceva de la el.”

Diotref

3 Ioan 1:8-10 Este datoria noastră, dar, să primim bine pe astfel de oameni, ca să lucrăm împreună cu adevărul. Am scris ceva bisericii, dar Diotref, căruia îi place să aibă întâietatea între ei, nu vrea să ştie de noi. De aceea, când voi veni, îi voi aduce aminte de faptele pe care le face, căci ne cleveteşte cu vorbe rele. Nu se mulţumeşte cu atât; dar nici el nu primeşte pe fraţi şi împiedică şi pe cei ce voiesc să-i primească şi-i dă afară din biserică.

3. Nemulțumirea aduce tulburare în suflet și boală

Proverbele 12:25  Neliniştea din inima omului îl doboară, dar o vorbă bună îl înveseleşte.

Proverbele 17:22 O inimă veselă este un bun leac, dar un duh mâhnit usucă oasele. –

4. Nemulțumirea ne face ineficienți în lucrarea lui Dumnezeu

Numeri 12:1-2 Maria şi Aaron au vorbit împotriva lui Moise din pricina femeii etiopiene pe care o luase el de nevastă; căci luase o femeie etiopiană. 2. Şi au zis: „Oare numai prin Moise vorbeşte Domnul? Nu vorbeşte oare şi prin noi?” Şi Domnul a auzit-o.

Versetul 9-10 Domnul S-a aprins de mânie împotriva lor. Şi a plecat. Norul s-a depărtat de pe Cort. Şi iată că Maria era plină de lepră, albă ca zăpada. Aaron s-a întors spre Maria; şi iată că ea avea lepră.

5. Nemulțumirea aduce înșelare și lipsă de discernământ

Maleahi 3:8-10 Se cade să înşele un om pe Dumnezeu cum Mă înşelaţi voi? Dar voi întrebaţi: „Cu ce Te-am înşelat?” Cu zeciuielile şi darurile de mâncare. Sunteţi blestemaţi câtă vreme căutaţi să Mă înşelaţi, tot poporul în întregime! Aduceţi însă la casa vistieriei toate zeciuielile, ca să fie hrană în Casa Mea; puneţi-Mă astfel la încercare, zice Domnul oştirilor, şi veţi vedea dacă nu vă voi deschide zăgazurile cerurilor şi dacă nu voi turna peste voi belşug de binecuvântare.

vers13 Cuvintele voastre sunt aspre împotriva Mea, zice Domnul. Şi mai întrebaţi: „Ce-am spus noi împotriva Ta?” 14 Aţi zis: „Degeaba slujim lui Dumnezeu; şi ce am câştigat dacă am păzit poruncile Lui şi am umblat trişti înaintea Domnului oştirilor? 15 Acum fericim pe cei trufaşi; da, celor răi le merge bine; da, ei ispitesc pe Dumnezeu, şi scapă!”

Motive de mulțumire

1 Petru 1:3. Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, care, după îndurarea Sa cea mare, ne-a născut din nou prin învierea lui Isus Hristos din morţi, la o nădejde vie 4. şi la o moştenire nestricăcioasă şi neîntinată, şi care nu se poate veşteji, păstrată în ceruri pentru voi. 5. Voi sunteţi păziţi de puterea lui Dumnezeu, prin credinţă, pentru mântuirea gata să fie descoperită în vremurile de apoi! 6. În ea voi vă bucuraţi mult, măcar că acum, dacă trebuie, sunteţi întristaţi pentru puţină vreme, prin felurite încercări, 7. pentru ca încercarea credinţei voastre, cu mult mai scumpă decât aurul care piere, şi care totuşi este încercat prin foc, să aibă ca urmare lauda, slava şi cinstea, la arătarea lui Isus Hristos, 8. pe care voi Îl iubiţi fără să-L fi văzut, credeţi în El fără să-L vedeţi şi vă bucuraţi cu o bucurie negrăită şi strălucită, 9. pentru că veţi dobândi, ca sfârşit al credinţei voastre, mântuirea sufletelor voastre.
1. Să-I mulțumim pentru îndurarea Sa cea mare

– Îndurare că ne-a mântuit

Versetul 3 Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, care, după îndurarea Sa cea mare, ne-a născut din nou prin învierea lui Isus Hristos din morţi,

– Îndurare indiferent de circumstanțe

În adevăr, nu este nicio deosebire între iudeu şi grec; căci toţi au acelaşi Domn, care este bogat în îndurare pentru toţi cei ce-L cheamă. (Romani 10:12)

– Îndurare în orice vreme

Să ne apropiem, dar, cu deplină încredere de scaunul harului, ca să căpătăm îndurare şi să găsim har, pentru ca să fim ajutaţi la vreme de nevoie. (Evrei 4:16)

2. Să-I mulțumim pentru nădejdea vie de care ne-a făcut parte

Vers 3b-4  …la o nădejde vie şi la o moştenire nestricăcioasă şi neîntinată, şi care nu se poate veşteji, păstrată în ceruri pentru voi.

Cãci noi, prin Duhul, așteptãm prin credinþã nãdejdea neprihãnirii (Galateni 5:5)

3. Să-I mulțumim pentru paza Lui peste noi

Versetul 5 Voi sunteţi păziţi de puterea lui Dumnezeu, prin credinţă, pentru mântuirea gata să fie descoperită în vremurile de apoi!

Căci Domnul iubeşte dreptatea şi nu părăseşte pe credincioşii Lui. Totdeauna ei sunt sub paza Lui, dar sãmânþa celor rãi este nimicitã. . (Psalmii 37:28)

Evrei 12:28-29 Fiindcă am primit, dar, o împărăţie care nu se poate clătina, să ne arătăm mulţumitori şi să aducem astfel lui Dumnezeu o închinare plăcută, cu evlavie şi cu frică, fiindcă Dumnezeul nostru este „un foc mistuitor”.
4. Să-I mulțumim pentru binecuvântările materiale care le avem

Evrei 13:5. Să nu fiţi iubitori de bani. Mulţumiţi-vă cu ce aveţi, căci El însuşi a zis: „Nicidecum n-am să te las, cu niciun chip nu te voi părăsi.”

Luca 12:27. Uitaţi-vă cu băgare de seamă cum cresc crinii: ei nu torc, nici nu ţes; totuşi vă spun că nici Solomon, în toată slava lui, n-a fost îmbrăcat ca unul din ei. 28. Dacă astfel îmbracă Dumnezeu iarba, care astăzi este pe câmp, iar mâine va fi aruncată în cuptor, cu cât mai mult vă va îmbrăca El pe voi, puţin credincioşilor? 29. Să nu căutaţi ce veţi mânca sau ce veţi bea şi nu vă frământaţi mintea. 30. Căci toate aceste lucruri Neamurile lumii le caută. Tatăl vostru ştie că aveţi trebuinţă de ele. 31. Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu, şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra.
Simion Ioanăș

 

Puteți citi materialul și aici.
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/predici/262451/ziua-recunostintei-efeseni-520-1-tesaloniceni-518