Fumeg

N-am mai așternut nici o idee
În multa vreme ce-a trecut,
Măcar ceva dintr-o crâmpeie…
S-o aduc ca jertfă de miros plăcut.

Nici acum nu am la mine,
Cuvinte mari și elevate
Doar niște of-uri și suspine,
Într-o rugăciune-ngemănate.

Slăbuță, fără prea multă credință
Pentru-un Dumnezeu atât de bun și mare
Dar născută dintr-o sinceră dorință
De-a m-apropia de Tine-n adorare.

Silabisesc cu greu gânduri care vin
Și-n șoaptă înspre cer le-ndrept,
Și-mi mișc doar buza când mă-nchin
Legată-n taină, la inima din piept!

Mucul care fumegă nu-l stingi
De aceea aștept de la Tine o scânteie,
Ca-n tăcerea mea, acolo să m-atingi
Să-ncep să ard și eu ca o făclie.


~Amin~