În amiaza dragostei
Autor: Nicolae Moldoveanu
Album: Cantarile harului - Volumul 8
Categorie: Diverse
1. În amiaza dragostei de Tine,
Doamne-Ţi cânt şi-Ţi cânt,
şi-mi vreau cântul îmbrăcat mai bine
în ceresc veșmânt!
Să te-nalțe mai cu soare,
chipul Tău mai limpezit
/: fie, prin a mea cântare,
Dumnezeul meu iubit! :/
2. Și în noaptea pătimirii mele,
Doamne-Ţi cânt și-Ți cânt,
fie-mi cântecele toate stele
pe-al Tău cer preasfânt!
Să Te-nalțe cu putere
şi-ntr-un grai tot mai sfinţit,
/: căci prin cântec noaptea piere,
Dumnezeul meu iubit! :/
3. Pregăteşte-mi viaţa ca să fie
totdeauna-n cânt,
pentru Tine, fă-mi cântarea vie,
c-un avânt ne-nfrânt!
Să Te-nalţe mai cu slavă
cântecu-mi mereu trezit,
/: cu-a iubirii sfântă lavă,
Dumnezeul meu iubit! :/
I: Cântările Harului, volumul 8, cântarea 234
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/cantece/262470/in-amiaza-dragostei