1. A câta oară viaţa lui Hristos
aşterne iarăşi flori pe ramuri vechi
și cântă rândunelele perechi?
Iar tu rămâi tot mort, tot neguros.

R1: A câta oară slava lui Isus
aduce iar zambile şi cicori
un Rai ce-mparte veșnic noi fiori?
Iar tu rămâi tot crunt, tot nesupus.

2. A câta oară spunem: A-nviat!
Și El, Cel viu, în zbor de ciocârlii,
te-aşteaptă iar între ai Lui să vii?
iar tu, tot sub povara de păcat.

R2: A câta oară, în lumini de gând,
El vine iar, ca vântul printre brazi?
Și tu nu strigi: Rabuni! Și nu cazi
ca să-I cuprinzi picioarele plângând.

3. A câta oară seara spre amurg,
tu vezi către Emaus un străin,
un om ciudat, cu chip de lacrimi plin?
Şi nu știi pentru cine I se scurg.

R3: A câta oară în cămara ta,
prin uşa ferecată cu zăvor,
străbate iar divinul Salvator?
Și tu măcar nici nu-L întrebi ce vrea.

4. A câta oară, ca să-ţi dea dovezi,
te-ndeamnă iarăși: Nu fi ne-nţelept,
ci pune-ţi mâna-n rana Mea din piept!
Iar tu ţi-astupi şi ochii şi nu vezi.

R4: A câta oară El așteaptă blând,
cu pâini și pește, ca pe-un ucenic?
Iar tu iei hrana şi nu spui nimic.
Cât vrei să te mai rabde? Până când?

5. A câta oară, ziua, spre Damasc,
se-arată o lumină-n jurul tău?
Iar tu alergi mai crâncen şi mai rău
să-i strângi ciorchinii și să-i storci în teasc.

R5: Nu înţelegi că totuşi într-o zi,
Îl vei vedea... când va zbura spre cer?
Şi noi vom fi cu El... iar tu stingher.
O, vino astăzi, nu mai zăbovi.

I: Cântările Harului, volumul 8, cântarea 222
Text: Costache Ioanid