Nu mai este mult
Autor: Diana14
Album: fara album
Categorie: Diverse
Nu mai este mult
autor. Diana G. U

Nu mai este mult și vine,
Soarele va răsări,
Umbrele jos vor rămâne,
Căci iubirea va domni.

Și acolo unde este,
Dragoste... mereu va fi,
O lumină ce nu poate,
Să se sting-orice-ar veni.

Nu mai este mult și iată,
Va sfârși tot ce e greu,
După el e bucuria,
Ce o are Dumnezeu.

Se dau munții la o parte,
Căci se-aude glasul Său,
Maranata... vine Domnul,
Să sfârșească tot ce-i rău.

El aduce ziua care,
Așteptată e acum,
De acei mereu ce luptă,
Doar înaintând pe drum.

De acei ce niciodată,
Pasul ei nu și-l opresc,
De acei ce în furtună,
Mai cu dor aprins iubesc.

Nu mai este mult și vine,
Să aducă bucurii,
Va deschide poarta către,
Cele ce-s în veșnicii.

Nu mai este mult... ne spune,
Vremea azi ce a venit,
Veștile care se strigă,
Spun că totu-i la sfârșit.
Amin
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/263288/nu-mai-este-mult