Cu ochii plini de dor
Autor: Diana14
Album: fara album
Categorie: Diverse
Cu ochii plini de dor
autor. Diana G. U
Cu ochii plini de dor spre zare,
Priveam splendoarea de culori,
Ca să zăresc doream iubirea,
Din teascul sfintelor valori.
Cu pletele albe pe raze,
Ea cobora în fața mea,
Mireasma ei mă îmbătase,
Ea inima îmi cucerea.
Cu pasul lin de vânt și ploaie,
Spre culmea dealului priveam,
Ca să apară fericirea,
În foc de dor eu așteptam.
Cu mâna ei muta ea munții,
Ca eu să pot înainta,
Cu glasul ei cel plin de toate,
A mele rane vindeca.
Mereu e-o vie primăvară,
Ce inima mi-a învelit,
Cu vise calde și frumoase,
Să am un rost spre-un infinit.
E dragostea ce vieții mele,
Privire doar spre cer ia dat,
Ea m-a gătit ca pe-o mireasă,
A Celui veșnic Împărat.
Mi-a îngrijit haina curată,
Și buzele mi-a-nfierbântat,
Cu haina albă... nepătată,
Să cânt iubirii ne-ncetat.
E dragostea din zorii zilei,
Ce luminează calea mea,
S-o am doresc întotdeauna,
Sa fim doar una... eu și ea.
Amin
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/263294/cu-ochii-plini-de-dor