Cortul Tău, mi-e adăpost!
Autor: Florența Sărmășan
Album: Darul fără plată
Categorie: Laudă și închinare
Cortul Tău, mi-e adăpost!
La ruga mea, ia aminte
Să mă auzi când strig la Tine
Eu căile cele sfinte
Vreau să le parcurg, cu bine
Pe stânca cea tare vreau
Să mă așezi, să fiu ferit,
Cât mai sus Doamne să stau
De cel rău, sunt urmărit
Vrăjmașii sunt lângă mine
Cu ochii mă urmăresc,
Dar nădejdea mea-i la Tine
Vreau, să mă adăpostesc
Chiar în cortul Tău aș vrea
Ca să stau pe veșnicie
Inima mea e a Ta
Slavă Tată Îți dau Ție!
Sub a Tale aripi mari
Doamne, mă adăpostesc
Căci dușmanii mei sunt tari
Ei, nicicând nu obosesc
Juruința să-mi asculți
Căci toate le împlinesc
De al Tău rob să nu uiți
Tată scump, eu Te iubesc!
Tu poți totul transforma
Dacă asta, Îți dorești
Tu poți da și poți lua
Căci toate le cârmuiești,
Ești Stăpânul absolut
Care toate le conduce
De Tine vreau să ascult
La ceruri, să pot ajunge.
Amin (Ps. 61)
Câmpia Turzii, 10 decembrie 2023
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/263781/cortul-tau-mi-e-adapost