Isuse, Tu ești Dumnezeu
Autor: Nicolae Moldoveanu
Album: Cantarile Harului - Volumul 9
Categorie: Diverse
1. Isuse, Tu eşti Dumnezeu
/: pe-nțelesul meu! :/
Prin Tine, eu cunosc pe Tatăl Sfânt
Cel necuprins în cer și pe pământ.
/: Prin Tine-n harul vieții am intrat, (bis 2)
și în lumină m-ai înveșmântat! :/

2. Isuse, Tu eşti Dumnezeu
/: pe-nțelesul meu! :/
Ca Om Te-ai întrupat să pot sǎ știu
cum este Tatăl Cel din ceruri, viu.
/: Prin jertfa Ta, păcatul mi-ai plătit, (bis 2)
și-o nouă fire Tu mi-ai dǎruit! :/

3. Isuse, Tu eşti Dumnezeu
/: pe-nțelesul meu!
Căci fără Tine n-aș fi cunoscut
pe Tatăl taininc, de neconceput.
/: Prin Tine harul şi-adevărul plin (bis 2)
mi le-ai adus - un fluviu cristalin. :/

4. Isuse, Tu eşti Dumnezeu
/: pe-nțelesul meu! :/
La Tine Tu mă-ndemni ca să privesc
sǎ vǎd pe Tatǎl dragostei, Ceresc.
/: De Tine, El îmi spune sǎ ascult, (bis)
în toate-n orice timp și loc mai mult. :/

5. Isuse, Tu ești Dumnezeu
/: pe-nțelesul meu! :/
Pe Tine Te slǎvesc, prin Tine-apoi
eu îmi revǎrs al laudei șuvoi
spre Tatǎl Sfânt, Eternul Dumnezeu,
acum și-n veci în noi cântări mereu!
Isuse, Tu esti Dumnezeu
pe-nțelesul meu!

I: Cântările Harului, volumul 9, cântarea 9.
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/cantece/263811/isuse-tu-esti-dumnezeu