De ce oare?
Autor: Ionescu Petru
Album: fara album
Categorie: Diverse
De ce oare?

Privesc în jur la tot ce e sub soare
Chiar dacă pentru multe n-am răspuns
Și sunt cuprins de multă întristare
Căci nu-nțeleg ce este în ascuns.
Nu înțeleg de ce-i așa durere
La orice pas deși n-ar trebui
Să fie lacrimi scurse prin unghere
De la părinți dar și de la copii.
De ce în inimi multe este ură
Și vorbe bune nu se mai rostesc
Și nimenea de nimeni nu se-ndură
Când toți la rând, de-atâtea ori greșesc?
De ce prin case-i multă dezbinare
La frați, surori, părinți și la copii
Iar pacea e călcată în picioare?
De ce-i aceasta, ne-am dori a știi.
De ce în nedreptate toți se-afundă
Când se cuvine doar cinstiți să fim
Iar în inimi nu poate să pătrundă
Iubirea sfântă, căci păcătuim?
De ce cu viclenie prin unghere
La inimi frânte-atât de mulți pândesc
Să-i vadă jos, să-i vadă în cădere
În timp ce cu glas dulce le vorbesc?
Oare n-ar trebui cu bucurie
Să îi ridice din căderea lor
Să își dorească frați buni să le fie
Cu același gând, având același dor?
Cuvântul sfânt ce-i dat ca o comoară
Nu e citit și nu e ascultat
Iar inima-i aproape ca să moară
Căci o hrănim cu ceea ce-i spurcat.
Ne place să hrănim sămânța firii
Cu fericiri și pofte ce-nrobesc
În timp ce-nfometăm cea a sfințirii
Căci nu dorim ce e dumnezeiesc.
Când Glasul sfânt cu dragoste curată
Ne cheamă să ne-ntoarcem din păcat
De ce-amânăm clipa mult așteptată
De-al nostru suflet de-a trăi curat?
Căci Domnul ne dorește pentru Sine
Și ne îndeamnă grabnic a veni
Pe calea Lui ca să ne fie bine
Până nu vine-a judecății zi.
Atunci vom mai dori cu îndurare
Să mai privească Domnul încă-odat'
Va fi târziu, nu va mai fi iertare
Și vom plăti pe veci al nost' păcat.
Să ne grăbim ca să primim iertare
Și să-L urmăm cu dragoste mereu
Cât ne primește, răul de ce oare
Noi l-am dori? doar El e Dumnezeu.
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/263823/de-ce-oare