Zidește-ți altarul
Autor: Bobu Veronica
Album: Izvoare limpezi
Categorie: Diverse
Zidește-ți altarul
Zidește altarul, cum cere Domnul,
Piatră cu piatră tu să aduni
De nu faci astfel te prinde somnul,
Deci 'nalță focul cu rugăciuni.
În zori de zi, smerit să te pleci
Și adă jertfa de mulțumire
Spre Cel ce te scapă de umbrele reci,
De greaua năpastă și de pieire.
Când vine dim'neața, iar să revii
Cu multă râvnă și stăruință,
Tot mai puternic ca să devii
Și tot mai mare a ta credință.
Iar la amiază vezi iarăși focul,
Să nu se stingă când vine furtună,
Din inimă șteargă răul și golul
Și-n loc să se-așeze doar vremea cea bună.
Și-atuncea când jertfa rugi-i săracă
Și necredința îți dă ocol,
Tu ai altarul, pleacă-te-ndată,
Să nu-ți rămână în suflet gol.
Înmănunchează-a tale cuvinte
Și pune-le-n rugă să ardă pe-altar
Și-atuncea Domnul Și-aduce aminte
Și te cuprinde cu al Său har.
Spre seară vino cu mulțumire,
Cu dragoste mare să-nconjuri altarul,
Cu fața in palme, cum se cuvine,
Căci Domnul aduce cu Sine cântarul.
Și-or fi cântărite și lacrimi, și dor,
Pe care tu însuți le-aduci la altar,
Putea-vei atuncea să-ncepi al tău zbor
Uitând de tristețe, de chinuri și-amar.
Altarul acesta ce-l ai tu in casă
E ca închinarea ce-o 'nalți pe Carmel,
Căci Duhul aude, coboară îndată
Și rana, și moartea le stinge chiar El.
Într-una să-ți fie prezența la-altar
Speranță și râvnă, credincioșie,
Iar rugăciunea să stea ca un far,
Să te conducă spre veșnicie.
Amin!
Autor: Veronica B. 11/12/2023
Dumbrăveni -Suceava
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/263850/zideste-ti-altarul