Mi-ajută Doamne

Mi-ajută Doamne-n ceasurile stranii,
Cînd sînt de vînturi, spre pustiu purtat,
Să-nvăţ să-mi număr, zilele şi anii,
Fugind de tot cei rău şi necurat.

Cînd holda e din nou de roade plină,
Din inimă, cu drag să-ţi mulţumesc,
Să nu cad rob ispite-i ce-o să vină,
Dorind hambarele, să le lărgesc.

Căci mi-e de-ajuns a Dragostei răsplată,
Şi a nemărginitului Tău Har,
Sînt copleşit, cînd văd masa bogată,
Şi cît de plin este al meu pahar.

Nu vreau să cad nicicînd, ispitei pradă,
Cînd lăcomia-mi face noi cărări,
Deschide-mi ochii Tu! Mai clar să vadă,
Comorile, de binecuvîntări.

Să nu-mi răpească cumva, bucuria,
Vre-un lucru, ce mi-ar deveni stăpîn,
Şi să nu-mi uit vreodată, datoria,
Doar, Voii Tale rob să î-i rămîn.

Mereu să laşi în mintea mea, lumina,
Să pot să desluşesc, ce-i bun şi rău,
Să pot cunoaşte grîul şi neghina,
Trăind smerit, şi după placul Tău.

Intrînd smerit pe Poarta Îndurării,
Eu las în urmă traiul meu răzleţ,
Pornind pe drumul-greu al lepădării,
De tot ce-i întinat şi fără preţ.

Căci simt cum lumea-n largu-i mă îmbie,
Cum vraja ei mereu mă urmăreşte
Dar Doamne, eu mă dau cu toul ţie,
Ştiind căci mîna Ta mă ocroteşte!


Amin. Belciu Ilie, Octombrie 2002