Nimic nu vine-asupra mea
Autor: Nicolae Moldoveanu
Album: Cantarile Harului - Volumul 9
Categorie: Diverse
1. Nimic nu vine-asupra mea
decât ce Dumnezeu a hotărât.
/: Prin orice-mprejurare grea :/
să ştiu că sunt în mâna Lui -şi-atât. ://

2. El ştie ce-mi e de folos:
dureri adânci sau sfinte bucurii.
/: El vrea să fiu-nălțat de jos :/
să pot zbura spre cerul celor vii. ://

3. Nu întâmplarea oarbă, nu,
în mine va lucra pe-acest pământ,
/: ci, prin credinţă, ştiu că Tu, :/
o, Doamne, mă conduci spre Ţelul sfânt. ://

4. Îți mulțumesc şi mă închin
că sunt al Tău şi-n mâna Ta cuprins!
/: Prin tot ce-ai hotărât, deplin :/
Tu mă ridici mai sus şi mai aprins! ://

I: Cântările Harului, volumul 9, cântarea 11.
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/cantece/263933/nimic-nu-vine-asupra-mea