Bulbul de crin
Autor: Ilie Belciu
Album: Vol. 1 Dorinte Sfinte
Categorie: Diverse
Bulbul de crin
În ceasurile stranii când treci prin încercare,
Şi doar dezamăgirea-i răsplata muncii tale,
Când ai în jur doar lucruri stricate şi murdare,
Tu să nu uiţi o clipă, eşti încă jos în vale!
Priveşte în grădină a crinilor splendoare,
Şi te întreabă oare de unde-au frumuseţea?
Şi dacă ai răspunsul la-această întrebare,
Poţi să alungi departe din viaţa ta tristeţea.
Un bulb de crin nu este frumos la-nfăţişare,
Dar cândva de o mînă e pus acolo-n groapă,
Acoperit de tină, călcat chiar în picioare,
De parcă-i sortit morţii în lumea-ntunecată.
Dar el aşteaptă-n taină să vină ziua-n care,
Va răsări prin tina ce-i stă acum în faţă,
Şi absorbind cu sete căldura de la soare,
Se va-nălţa-n lumină pentru o nouă viaţă.
Aici în lumea nouă sub bolta cea senină,
Nu-şi mai aduce-aminte de nemiloasa soartă,
Şi din noroiul negru din groapa cea cu tină,
El scoate frumuseţea ce numai crinii-o poartă!
Învaţă de la bulbul de crin ce-i fericirea,
Să-ţi poţi schimba viaţa deplin prin transformare,
Din murdăria urii să răspândeşti iubirea,
Şi să fi pentru alţii o binecuvântare.
Ilie Belciu
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/263956/bulbul-de-crin