De dincolo de luna argintie!
Şi mai presus de cerul transparent,
De soarele cu raza-i străvezie
Ce srăluceşte pe acest pământ

De-acol’ din depărtări se-aude o voce,
E vocea marelui Mântuitor.
Mai cheamă pe acel ce-n păcat zace.
Mai strigă iar şi-acum stăruitor.

- Veniţi la mine cei din lumea tristă!
Acei loviţi şi chinuiţi de-amar;
Veniţi şi veţi avea lacrima ştearsă.
Căci moarte-am biruit-o pe calvar.

Nu mă-ntrebaţi, de unde sunt, Le spune;
Acel cu glasul blând şi iubitor.
Sunt slugă, nu Stăpân, vă dau un nume,
Prin moarte, eu am fost biruitor.

Vă chem acum, spre cer, spre biruinţă,
Spre locul care-i dincolo de nori!...
Căci aţi trăit destul în suferinţă,
V-am pregătit un loc în alte zări.

V-am zugrăvit în palma mea un nume
Piroanele adânc crust-au în ea.
Cu preţul vieţii mele aveţi renume!
Şi liberi aţi ajuns prin jertfa Mea .

Prin sângele care curgea la vale
Eu v-am spălat să fiţi curaţi şi voi!
Iar sub povoara ce cădeam pe cale,
V-am înfiat, de-acum, sunteţi ai mei.

Am plâns când am intrat Eu în cetate.
Căci nu aţi înţeles voi cercetarea.
Şi în grădină întristat de moarte!
Când mă rugam, s-a transformat sudoarea.


Eu v-am găsit pe drumuri lăturate,
Murdari şi goi, loviţi şi chinuiţi !
V-am îmbrăcat cu haine noi curate
V-am mângâiat când fost-aţi necăjiţi !

Când v-am găsit legaţi în lanţuri grele
V-am dezlegat căci v-am iubit nespus.
Şi v-am salvat cu preţul vieţii Mele
Să fiţi şi voi cu Mine-n ceruri sus.

Eu v-am iubit mergând până la moarte
Să vă salvez din tot ce este rău,
Sa-ajungeţi voi în cerurile-nalte!
Acolo sus în cer la Tatăl meu.

Să ascultaţi concertul cel de îngeri,
Ce-i dat în cinstea mea acolo sus;
Voi fi acol’ la Tatăl meu de-a pururi
Să vă prezint la El ca rod adus.

Iar bucuria voastră va fi mare
Căci cerul împreună-l moştenim.
Şi toţi acolo sus la sărbătoare
Vom locui-n palatul de rubin.

Voi veţi uita atuncea suferinţa!
Şi tot ce pe pământ a fost vreodată!
Veţi fi în cer având voi biruinţa,
Serviţi veţi fi la masa cea bogată.

Aşa lucrat-a Domnul pe pământ!
Pe oameni i-a chemat la mântuire,
Ca să-i îmbrace într-un nou veşmânt,
De a fi gata la a lui venire.

Aşa vorbit-a Cel care e veşnic.
Şi mai încearcă iarăşi la popor!
Să mai adune pentru-n cer cucernic!
Căci încurând va fi judecător.

Mai e o clipă-n care se aude
Un glas al marelui Mântuitor!
până uşa harului nu se închide !
Întoarce-te la al tău Salvator.

- Nu te-nvârti în jurul unui gând,
Ce inima ţi-o-nvăluie cu amar!
Priveşte tu pe Domnul Tău murind,
Acolo sus pe cruce la Calvar.

Te-a ’liberat Isus de tot trecutul.
- Nu te retrage ca de la junghere!
Ce vino astăzi tu la Salvatorul,
Ca să rămâi în dreptul de-nfiere.

- Alungă-ţi visurile care-ţi plac!
Şi gândul rău ce-n tine clocoteşte!
Ca într-un vas cu buruieni de leac
Ce-n loc de vindecare otrăveşte.

Ca vorbele fără folos ce-aleargă,
Şi-n inimă ajung aşa uşor;
Ca gândul de mărire ce te leagă
De tot ce este-aici neroditor!

- De vrei să fii părtaş la veşnicie?
La slava ce nu poate fi descrisă?
- Întoarce-te să fii la bucurie
În ţara ce-a măreaţă şi întinsă.

Căci încurând se va sfârşi pământul
Şi tot ce e pe el atunci va arde!
Iar cei aleşi ei vor lua veşmântul,
Vor merge înspre locurile-nalte.

O ce splendori vor fi acolo-n ceruri
Unde din nou cei sfinţi se vor vedea!
În trupuri noi cereşti acolo-n glorii
Când nunta Mielului se va serba.