Proces de conștiință
Autor: Ionescu Petru
Album: fara album
Categorie: Diverse
Proces de conștiință

Suntem creați oricare de-o Mână minunată
De-un Dumnezeu Puternic, Măreț și Înțelept
Care din veșnicie cu dragoste de Tată
Ne poartă pe-ai Săi umeri și ne ține la piept.
În fața Celui Sfânt avem cu toți valoare
A pus în noi un suflet ce e nemuritor
Făptură minunată chiar suntem fiecare
Și-avem un chip al nostru lăsat de Creator.
Chematu-ne-a pe nume, la rând pe fiecare
Cu vocea Lui cea blândă prin scumpul Său Cuvânt
Și ca să-L înțelegem ne-a dat ajutorare
O deslușire sfântă prin Duhul Lui cel Sfânt.
Ne-a spus că pentru noi cu dragoste curată
Prin Fiul Preaiubit la noi S-a întrupat
Să fie Miel de Jertfă, din rău ca să ne scoată
Și să ne izbăvească de multul nost' păcat.
I-am înțeles Cuvântul și-apoi cu umilință
În sfântă prăbușire am stat 'naintea Sa
Să cerem îndurare venind cu pocăință
Și-apoi a Sa putere ca să-L putem urma.
De-atunci cu umilință pe a credinței Cale
Pornit-am cu-ndrăzneală bazați pe-al Lui Cuvânt
Știind că-n orice vreme, în orice încercare
El ne va fi alături cât fi-vom pe pământ.
Nu dorim niciodată s-avem altă cărare
Căci nu ne place răul și nu vrem să-l primim
Dorim doar a Sa voie s-o facem fiecare
Cu El spre țara sfântă vrem să călătorim.
Când lumea ne-nconjoară cu ale ei ispite
Și vrea să ne atragă de pe-al vieții drum
Noi vrem cu-mpotrivire și cu inimi sfințite
Să n-ascultăm chemarea-i spre moarte nicidecum.
Ea înspre rău ne cheamă și spre neascultare
Să nu urmăm Cărarea pe care am pornit
Să fim atenți cu toții, să nu îi dăm crezare
Căci pe atâți spre moarte ea i-a ademenit.
Când vrea să ne atragă să nu dorim Cuvântul
Și-n multă nepăsare să îl nesocotim
De ce să vrem aceasta căci nu poate pământul
Să ne dea bucuria ce-ntrânsul o găsim,
Iar când vrea să ne fure timpul de rugăciune
Punându-ne în față noianul de plăceri
Să lepădăm cu scârbă a lor deșertăciune
C-acestea-n clipe grele nu ne vor da puteri.
De la Isus primit-am o bucurie sfântă
A mântuirii care El ne-a adus în dar
Cu El mergând pe cale inima noastră cântă
Plină de mulțumire pentru mărețu-I Har.
Dac-o avem aceasta de ce plăceri de-o clipă
Am mai dori-n viață cu un final amar
Fără de Domnul slavei totul este risipă
Viață cu durere, trăită în zadar.
Suntem chemați întruna să ne fălim sub soare
Că-avem o vrednicie în lucrul făptuit
(Așa ne-ndeamnă lumea care-i înșelătoare
Și vrea să ne învețe să nu trăim smerit),
Dar nouă ne e drag, umblând în ascultare
Pe urma Celui care din moarte ne-a adus,
Să-I dăm Lui toată cinstea pentru orice lucrare
Făcută pentru Dânsul, căci doar El ne-a condus.
Mai multe ne îndeamnă lumea cu-nșelăciune
Dorind să ne-ndeparte de fața Domnului,
Nouă nu ne mai place calea de întinăciune
Ce duce spre pierzare, vrem numai Calea Lui.
Pe urma Lui vom merge prin orice încercare
Cu El e bucurie, e fericire, har,
Ținându-ne departe de-a răului cărare
Domnul ne va conduce spre veșnicu-l hotar,
Căci doar în țara sfântă nu mai e înșelare
Acolo e doar Domnul și-s toți aleșii Lui
Nu mai e nici o luptă ci-i binecuvântare
Pentru eternitate din partea Domnului.





Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/264656/proces-de-constiinta