Unde este discernământul?

Săptămâna patimilor într-o adunare creștină

Este Vinerea Mare. Mesaje răscolitoare despre Mântuitorul nostru, o evocare a Persoanei Domnului, a jertfei Lui, a suferinţei enorme, pe care nu suntem capabili s-o înţelegem. Credincioșii veniți în acea seară să asculte și să se pătrundă de tragismul durerilor Mântuitorului păreau să fi ascultat cu atenție cuvintele vorbitorilor, tulburați ei înșiși de ceea ce evocaseră.

A urmat momentul de rugăciune…

În prezența credincioșilor, ridicați respectuos în picioare, și din spatele predicatorilor, s-a auzit glasul unui bărbat care, adresându-I-se lui Dumnezeu (! ! !) și cu un debit verbal de neoprit, a început să-i insulte violent pe frații care vorbiseră. În sală, tăcere. O tăcere atât de grea, că aproape se materializase. Iar la sfârșit… Amin! ! !

O altă biserică, alt loc

Un pastor aflat în vizită la o biserică este invitat să predice din Scriptură. După aproape fiecare frază, sala rostea cu patos Slăvit fie Domnul!

Pastorul, contrariat de reacția oamenilor, ca să-i încerce, a început să predice împotriva Scripturii. Asistența a continuat cu  Slăvit fie Domnul! ! !

Două situații reale din bisericile noastre, situații extreme, în care ascultătorii se manifestă halucinant. Ei par că ascultă ce se predică, par că aud rugăciunile, dar nu par să înțeleagă ce se petrece.

Analizând prima situație, când cineva se roagă insultându-l (!) în fața lui Dumnezeu  pe cel căruia îi zice „frate”, tu, cel care auzi cum „se roagă”, poți spune „Amin”? Ce înseamnă Amin? „Așa să fie” sau „adevărat”. Deci este adevărat și ești de acord cu cel ce „s-a rugat” insultând un frate, cu care și tu ești frate?

Sau este vorba de lașitate, adică de lipsa curajului și a onoarei, să nu dezaprobi prompt acea „rugăciune”. Tăcerea adunării ar fi transmis dezacordul tuturor cu ceea ce-I ceruse lui Dumnezeu acel sărman om, care-și zicea creștin. Era un moment solemn și tragic. Acei predicatori au transmis adunării cuvintele Domnului, nu pe ale lor, au fost inspirați de El și au fost mișcați până la lacrimi de ceea ce transmiteau.

Tu, care ai ascultat, chiar ai auzit ce s-a spus? Prin „Amin”-ul tău l-ai insultat pe fratele care a vorbit, ai fost complice cu cel hulitor și, cel mai grav, L-ai insultat pe Domnul, pe care zici că-L iubești; iar asta tocmai  într-o zi de bocet și de chin, când ți s-a amintit că Domnul Isus a murit pentru tine!

Sau, apropo de rugăciune, o altă situație: cineva se roagă pentru vreun partid politic, sau pentru vreo grupare politică, sau pentru vreo grupare etnică, socială, culturală etc. ale cărei acțiuni și manifestări contravin învățăturii Scripturii. Iar adunarea spune Amin! Fără discernământ, mecanic, dând impresia celui ce s-a rugat că toți sunt de acord cu el. Prin acest fel de situații se insinuează influențarea celorlalți, mai ales dacă același om se roagă des, aducând în rugăciune subiecte care nu au legătură cu strângerea creștinilor în fața Domnului.

A doua situație.

Ai venit la biserică să auzi un mesaj din partea Domnului. Ești atât de dornic să arăți ce credincios și evlavios ești, încât simți nevoia să spui continuu Slăvit fie Domnul!

La amvon, un trimis al Lui vorbește din Scriptură. Îl întrerupi întruna cu Slăvit fie Domnul! Dar auzi cu adevărat ceea ce spune acel om? Din situația dată se pare că nu. El poate vorbi despre orice, de la viața în univers, la politică, la satanism, la creșterea fluturilor. Poate chiar să te mintă sau să te mustre. Tu nu auzi… Dacă nu auzi, nici nu poți să discerni dacă ce spune este biblic sau nu. Ești atent doar ca, atunci când face o pauză, să te repezi „cucernic” cu Slăvit fie Domnul!

De fapt, ai venit să socializezi, nu să asculți Cuvântul care te poate schimba, te poate mângâia, te poate salva, te poate învăța.

Și totuși? Unde este discernământul?

Discernământul este legat de judecată, de rațiune, de pătrunderea lucrurilor. Discernământul ar trebui să-l avem în suflet. Când vorbim despre un creștin, știm că Duhul Sfânt este în sufletul lui, că El dă călăuzire, învățătură și ajută omul să  deosebească lucrurile. Ioan ne spunea: „Preaiubiţilor, să nu daţi crezare oricărui duh; ci să cercetaţi duhurile, dacă sunt de la Dumnezeu…” (1 Ioan 4,1-3) Ca să le putem cerceta avem nevoie de discernământ.

Spiritul de turmă, ascunderea în interiorul grupului, conformarea la cadrul creștin întunecă mult  judecata și alterează discernământul, iar discernământul alterat  duce la posibilitatea manipulării, ceea ce pentru un credincios este grav. Un creștin manipulat poate să ajungă să creadă o minciună, ceea ce Cuvântul Domnului ne avertizează.

Din Faptele apostolilor 17,11 aflăm că primii creștini: „cercetau Scripturile în fiecare zi ca să vadă dacă ce li se spunea era așa.” Cât de atenți trebuie să fi fost la fiecare cuvânt, la fiecare intonație, la fiecare sens al cuvintelor!

Azi avem Biblia, avem vestitori ai Cuvântului dedicați, avem săli de adunări spațioase, bănci capitonate, scaune moi, instalații de sonorizare, aer condiționat, avem LIBERTATE. Această libertate poate fi însă înțeleasă greșit și poate face mult rău fără discernământ.

Mâine, toate acestea ar putea să dispară. De fapt, chiar acesta este viitorul: toate vor dispărea, iar Biblia va fi o carte interzisă pentru care se va plăti cu viața.

„Noaptea aproape a trecut, se apropie ziua…” (Rom. 13,12)

„Străjerule, mai este mult din noapte?

Cu lacrimi strigă astăzi veghetorii

Au obosit în lan secerătorii,

Credinţa nu se mai arată-n fapte.”  (Ela, Străjerule, mai este mult din noapte? , Resurse creștine)