Isus, căutat de Irod
Autor: Florența Sărmășan
Album: Darul fără plată
Categorie: Nașterea Mântuitorului
Isus, căutat de Irod

Irod pe loc a înțeles
Că magii l-au amăgit;
Hotărât, el al ales
Altă cale, și-a pornit

Cu ură și cu furie
Pe Isus să-L pedepsească,
Ca a sa împărăție
De dușmani să o ferească.

Ostașii s-au adunat
Să-L caute pe Isus.
Peste tot au cercetat
Însă Pruncul era dus

Departe, ca să-L salveze
Părinții Săi au plecat,
Puteau mult să cerceteze
Că tot nu L-ar fi aflat.

Irod era tulburat...
Și mai tare se temea;
Pe loc, alt ordin a dat:
Moartea celor mici voia.

În case, plâns se auzea;
Cei mici erau omorâți,
Mame în lacrimi erau,
După pruncii lor iubiți.

Irod s-a mai liniștit
Căci convins acum era
Că Pruncul a fost găsit
Și viață nu mai avea

Și-a scăpat împărăția
De micul uzurpator,
Și de acuma armonia
Va domni în cetatea lor.

Mamele plângeau cu jale
Pentru pruncii ce-au pierit...
Irod vedea de-ale sale
Și se simțea liniștit

Că a pierit uzurpatorul
Care îl amenința,
Țara și întreg poporul,
Va fi doar în mâna sa.

Prorocii s-au împlinit
Cum Scripturile au spus,
Pruncul cel Sfânt a venit
El, măritul Fiu, Isus.

Amin

Câmpia Turzii, 18 decembrie 2023

Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/264674/isus-cautat-de-irod