Peste veacuri se stinse-n tăcere
al sfinţilor tăi Doamne rugi;
Prigoniţi, şi loviţi, în durere
se aflau cu picioare-n butuci.

Ne-aminteşte de ei închisoarea
catacombele triste, pierdute...
Chiar şi pietrele spun de durerea
Ce-o simţeau sfinţi Tăi dinainte.

Şi privind în trecut cu durere
La acei ce zăceu pe sub glie,
Cum încet se stingeau pe cărare.
Au fost mulţi ce strigau ca Ilie.

Prin peşteri ascunşi ei de moarte
Fugind de-al durerii veşmânt!
De necazuri, încercări având parte;
Dar moartea pe ei nu i-a-nfrânt.

Au plătit pentru viaţa eternă,
Ca Martiri se stingeu pe ogor.
Pentru noi a murit o fiinţă divină.
Şi de-atunci noi avem Salvator.

Şi privind din trecut pân' la vremea de-acum
La o vreme când omul e liber!
Cum oare noi mergem pe-al cerului drum
Libertatea-i deplină spre cer.

Oare cum stăm pe cale, şi cum 'naintăm?
Înspre ţara măreaţă şi sfântă
Putea-vom în cer la martiri să privim?
La acei ce au fost sub osândă.

Prin credinţă-au murit ei pe cale,
Şi de fiară au fost sfâşiaţi!
Iar noi am primit graţiere.
Vă întreb ,fraţi mei, mai vegheaţi?

Oare cum 'naintăm pe cărare
Şi de strajă cum stăm la păcat?
Până când mai stăm în nepăsare
Şi uităm noi de harul bogat?

Tu ai harul să primeşti izbăvirea
Căci Hristos a murit pentru tine;
Doar un lucru îţi cere: iubirea!
Şi-ai s-ajungi pe meleaguri divine.

31/03/2005gl