Îngeri, nașterea vestesc!
Autor: Florența Sărmășan
Album: Darul fără plată
Categorie: Nașterea Mântuitorului
Îngeri, nașterea vestesc!


Cerul e plin de splendoare,
De îngeri e străbătut;
Pe cine așteaptă oare?
Pe Cel mic, necunoscut!

Pe Pruncul Cel minunat,
Care în curând Se naște,
Pe Domnul adevărat,
Care toate le cunoaște.

Vine pe acest pământ,
Răscumpărător să fie,
Să facă un legământ,
Pentru marea veșnicie.

Cei ce viața vor să-și ducă,
Lângă Tronul cel ceresc,
Slavă Lui să Îi aducă,
Fiului dumnezeiesc!

Îngerii sunt în mișcare:
Coboară și urcă-n sus;
Cu toți stau în așteptare,
Să Se nască al lor Isus.

Aleluia! Cântă în cor,
Celui Care va veni.
Lui, al cerului Odor
Ce lumea va mântui!

Într-un staul mic și jos,
A ajuns ca să Se nască,
Pruncul Cel iubit, Hristos,
Lumea să o mântuiască.

Armonie e în cer,
Pământul e plin de pace.
Toți Îl așteaptă pe El,
Cel sfânt, ce dreptate face.

Betleemul L-a primit
Căci aici, El Se va naște,
Va fi veșnic pomenit,
Toată lumea-L va cunoaște.

Într-un loc sărăcăcios,
El pe lume a venit
Lângă ai Săi părinți, Hristos,
Îngerii L-au ocrotit.

Apoi, vestea bună au dus:
S-a născut Pruncul ceresc,
Al lumii Împărat, Isus
Fiul Cel dumnezeiesc!

Amin

Câmpia Turzii, 21 decembrie 2023

Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/265110/ingeri-nasterea-vestesc