Au fost, mai sunt...
Autor: Alexandrina Tulics
Album: Ceresc
Categorie: Laudă și închinare
Au fost, mai sunt...
Mai este grâu,
Mai este vin,
Mai curge apa
Fără de suspin.
Mai este drumul drept, curat
Pentru acei ce sunt chemați.
Mai este pace, pâine, sare,
Și dragoste cu suflet mare.
Mai este liniște în noapte,
Mai este răsărit de soare,
Mai e amurg cu ochii plânși,
Și pui sub braț, de mamă-ascunși.
Mai este tril de turturea,
În scumpa România mea.
Mai sunt cântări
Și pâine-n țăst,
Și oameni pe care-i-aștepți.
Mai este rugăciune-n noapte
Și povestiri pentru copii
Spuse-n șoapte.
Și toate au fost și încă sunt,
Căci brațul Celui veșnic sfânt
Ne ține-n dragostea-I aproape.
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/265167/au-fost-mai-sunt