Anul este pe sfârșite și suntem, din nou, în ajunul Crăciunului, pregătindu-ne să întâmpinăm cum se cuvine Sărbătoarea Nașterii lui Isus. An de an se întâmplă la fel și pare că așa este de când e lumea. Ciclicitatea sărbătorilor ne face bine, pentru că, încă de la început, Dumnezeu a dat creației un ritm.

    "Dumnezeu a numit lumina zi, iar întunericul l-a numit noapte. Astfel, a fost o seară şi apoi a fost o dimineaţă: aceasta a fost ziua întâi" (Geneza 1:5). Succesiunea de lumină și întuneric a fost numită zi și a continuat de atunci fără întrerupere. Dar Dumnezeu nu s-a oprit aici. A lăsat un alt ciclu la sfîrșitul lucrării de creație: săptămâna - ca omul să lucreze șase zile, dar a șaptea zi să se odihnească, întocmai ca Dumnezeu.

    Nici acesta nu a fost ultimul ciclu, există cicluri mai mari: luna și soarele au fost create pentru a ne imprima ritmicitate pe orizonturi mai lungi de timp."Dumnezeu a zis: „Să fie nişte luminători în întinderea cerului, ca să despartă ziua de noapte; ei să fie nişte semne care să arate vremurile, zilele şi anii" (Geneza 1:14).

    Pe lângă aceste cicluri impuse prin creație, Dumnezeu a lăsat poporului Israel sărbători și reguli pe perioade și mai lungi de timp. Astfel, există sărbători anuale, cum este Paștele, dar există și reguli ca anul sabatic. O dată la șapte ani, Creatorul le-a poruncit să lase pământul nelucrat, promițând că în anul al șaselea vor avea rod pentru trei ani. Dar tot la cincizeci de ani există un an special: anul de veselie. "Să numeri şapte săptămâni de ani, de şapte ori şapte ani, şi zilele acestor şapte săptămâni de ani vor face patruzeci şi nouă de ani" (Leviticul 25:8).

    Acest an a fost lăsat ca o reașezare a societății. Pământurile se întorceau la cei care le-au vândut și robii erau eliberați. E un ciclu de jumătate de secol, se întâmplă, de obicei, doar o dată în viața unui om.

    Solomon ne spune despre o ciclicitate și mai mare: "Ce a fost va mai fi şi ce s-a făcut se va mai face; nu este nimic nou sub soare" (Eclesiastul 1:9). Civilizațiile vin și pleacă, dar ideile, valorile și chiar invențiile s-au tot repetat de-a lungul istoriei.

    Oare de ce a lăsat Dumnezeu lucrurile așa? Eu mă gândesc că un posibil motiv ar fi răbdarea pe care o are pentru ca noi să ajungem să-L cunoaștem și să îi prețuim dragostea. Zi de zi, săptămână de săptămână, lună de lună, an de an avem posibilitatea să ne venim în fire, să ne recunoaștem zădărnicia planurilor noastre fără El și să Îl recunoaștem în toate căile noastre.

    Nașterea lui Isus este evenimentul care a împărțit istoria în două, unic în toate privințele, iar singurul mod în care îl putem integra în ritmul nostru este prin sărbătoare. Întruparea este, precum anul de veselie, oportunitatea pe care Dumnezeu a dat-o omenirii să se reașeze de partea Lui.

    Fie ca acest Crăciun să ne ofere prilejul de a-L cunoaște mai mult pe Cel născut în iesle, de a-L onora prin credința și umblarea noastră și de a-L face cunoscut și celor din jur. E iar sărbătoare și avem iar această oportunitate, să nu o risipim, ci să o fructificăm! Dumnezeu să ne ajute pe toți!