În noaptea-n care Domnul S-a născut
În Betleem, în staulul tăcut,
Niște păstori afară-n câmp stăteau
Și împrejurul turmei lor strajă făceau.
Deodat'-un înger li s-a arătat
Cu slavă, iar ei s-au înfricoșat,
Dar el le spuse că Cel profețit,
În grajdul oilor pe lume a venit!
Și dintr-odată cerul nopții s-a aprins
Căci din eternele tării, din Paradis,
Au coborât în zbor să cânte-n cor,
Jos, pe pământ, primii colindători!
Oștiri cerești de îngeri au lăudat
Pe Tatăl, pentru darul minunat
Pe care El în lume l-a trimis,
Ca Salvator pentru omul proscris!
Plecând apoi, păstorii L-au găsit
Pe Pruncul sfânt, în staulul vestit
Și s-au întors, pe Dumnezeu slăvind
Însă și altora istorisind!
*
De-atunci trecură mulți ani, două mii
Iar Domnul este sus, în veșnicii;
Pe cruce El muri dar a-nviat
Și-apoi la Tatăl sfânt S-a înălțat!
Căci de aceea-n lume veni El:
Spre a fi punte între om și cer,
Între creație și-ntre Creator,
Ca să putem intra sus, în splendori!
Și cum să nu slăvim iubirea Sa?
Cum deci să nu cântăm spre slava Sa?
Dacă primii colindători, veniți din cer,
L-au lăudat pe Cel născut în Betleem
Și au cântat în armonii cerești, spre slava Lui,
Cum să nu cânt eu glorie Domnului?
O, dar mereu ferice-I voi cânta,
Sărbătorind și eu nașterea Sa
Cum din pruncie fragedă-am făcut,
Cântând Celui în grajd născut.
Iar despre clipele de dor umbrite,
Departe de colindători sortite,
Eu cred că înapoi le voi primi
Cu îngerii din Betleem, în veșnicii!