E sărbătoarea Întrupării
Autor: George Cornici
Album: Versuri printre pelerini
Categorie: Nașterea Mântuitorului
E sărbătoarea Întrupării
În inimi exaltări se-aștern
Din starea binecuvântării
Ca rezultat sfânt al Lucrării
Din sânul sfântului Guvern
Care-a pus capăt înnoptării.
E sărbătoarea Mântuirii
Îl celebrăm pe Salvator
C-a încetat domnia firii
Și-a început era Unirii
Cu El - în veci biruitor,
Cu El- izvorul fericirii.
Azi celebrăm ce-a fost odată,
O naștere în loc sărac
O naștere ce ne-a fost dată
De preaiubitul nostru Tată
Să-i fim doar Mirelui pe plac
Și Lui să-i dăm viața toată.
Nu pentru trup e sărbătoarea
Ci pentru sufletul predat
C-a reparat orientarea
S-avem cununa nu pierzarea
S-avem un trai înmiresmat
Și mult să prețuim chemarea.
A fost cerească Misiune,
A fost un plan desăvărșit
Pentru planetă - o minune
Așa cum Testamentul spune
Să fie rostul fericit
Împodobit cu rugăciune.
Acces la har oricine are
C-așa s-a hotărât în Rai
Toți care vor eliberare
S-aducă Pruncului onoare
În gând, în faptă și în grai
Chiar și-n nevoi și-n încercare.
Că azi ‘nălțăm recunoștință
E că suntem, deplin, convinși
Că și-n necaz și-n suferință
Prin Fiul avem biruință
Și nicicând nu vom fi învinși
De vremea grea și neputință.
S-a mai văzut așa lucrare?
Nicicând, nicicând în Univers
Iar azi, gândind la Întrupare
Vedem, prin har, o celebrare
Și-ncununăm al nostru mers
Pe drum cu a Iubirii floare.
George Cornici
Decembrie, 2023
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/265482/e-sarbatoarea-intruparii