DU LUPTA PANA LA CAPAT


Mânată de furtuna păcatelor în stol,
În zbuciumul vieţii dând răului ocol,
Mă îngrozea gândul, că nu-i scăpare,
Mă afundam adânc în hăul vieţii amare.
Totul părea eternă minciună a nădejdii,
Nu vedeam moartea în cursa de primejdii.

Un susur blând, un glas duios, îmi spune:
-Nu te lăsa pradă gândurilor nebune.
Nu lăsa durerea să te resemneze,
Lasă credinţa să te urce pe metereze.
Du lupta până la capăt, cerând putere,
La Cel ce-a învins moartea cu înviere.

Am adunat desagi cu piatră amară,
Din lacrimi de pe-o frunte glaciară.
Veriga focului azi, nu mă mai strânge,
Lanţul robiei e rupt în a Lui Isus sânge.
Trecutul nu mă mai poate, azi, ajunge,
Durerile-s fără putere, nu mă pot frânge.

Lumina Lui Isus, întreagă mă-nfăşoară,
Cu El, eu pe Cale, duc o sarcină uşoară.
În zilele ce m-au învăţat a plânge,
Am tot văzut lumina, cum se răsfrânge.
Şi-inima mea, iubirea Lui cum coboară,
Cu o dragoste divină cum mă-nconjoară.

Din munţii urii a făcut oceanul de iubire,
Din firea rea, a făcut dumnezeiască fire.
Şi larg deschis, stă-n iertare infinitul...
Iert și iubesc să nu se-nchidă azi zenitul.
Amin!