De-aș avea...
Autor: Elena Movileanu
Album: Eu sunt doar mâna care scrie
Categorie: Diverse
De-aș avea...

De-aș avea înțelepciunea ce-a avut-o Solomon,
M-aș încrede în Dumnezeu cum făcuse Ghedeon.
De-aș avea în mine Duhul și puterea lui Samson,
L-aș sluji pe Dumnezeu așa cum a făcut Aron.

De-aș avea neprihănirea lui Enoh și a lui Ilie
Aș străbate întreg văzduhul și-aș striga de bucurie,
Lăudând pe Dumnezeu, fără teamă, necurmat,
Căci Domnul sfânt mi-a dat onoarea să fiu o fiică de-Împărat!

Ce mare har! Și ce onoare Isus să fie Domnul meu!
Și prin jertfa de la cruce să fiu unit cu Dumnezeu
Într-un loc plin de lumină, unde totul strălucește,
Iar iubirea pentru Domnul tot mai mult în mine crește.

De-aș avea întotdeauna Duhul lui Isus în mine
Aș trăi smerit în toate și tuturor le-aș face bine.
Dar sunt doar fire păcătoasă într-un trup sortit pieirii,
Care vrea a fi mereu stăpân'-asupra nemuririi.

Însă fără îndoială știm cu toții foarte bine
Că nemurirea nu se află în fapte demne de rușine.
De aceea, cu îndrăzneală, vă chem pe toți la pocăință
Și, ascultând de Dumnezeu, să nu fugim de suferință,

Căci suferința-i instrumentul de care El se folosește
Ca să vadă dacă în noi lumina Lui mai strălucește.
Deși adeseori se întâmplă s-avem necazuri și nevoi,
Avem a Lui promisiune că întotdeauna e cu noi.

Căci este scris: "cu nici un chip, nicidecum n-am să te las!",
Dacă credincioși în toate Domnului noi am rămas.
Căci negreșit și dintr-o dată pe toți ai Săi îi va lua
În eterna bucurie, când trâmbița va răsuna.

(28 decembrie 2023)
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/265703/de-as-avea